Alexandra Uşurelu a urcat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), pentru a susţine cel de-al doilea concert simfonic din carieră, pe 18 ianuarie 2016, după succesul din vara anului 2014. #PUR este un spectacol-concept rafinat şi rotund, gândit până în cele mai mici amănunte pentru a pune în valoare vocea catifelată a Alexandrei, dar şi pentru a-i întâmpina cu recunoştinţă şi duioşie pe toţi aceia pe care artistei nu îi place să îi numească fani, ci prieteni.

#PUR pare să fi fost un concert simfonic nu doar graţie celor 19 muzicieni din Muse Orchestra, condusă de Viorel Sârbu, care au înfăşurat în virtuozitatea instrumentelor cântecele Alexandrei Uşurelu, ci şi pentru că întreg spectacolul pare să fi fost conceput pe principiul orchestrei. În #PUR s-au acordat aranjamentele muzicale scrise de Bobby Stoica, videoproiecţiile de pe toţi cei trei pereţi ai scenei (concepute de Alexandra, Bobby, Vali Chincişan şi Florin Botea), interludiile lirice ale actorului Flaviu Crişan, scenografia subtilă şi minimalistă, invitaţii speciali şi… surprizele. În miezul tuturor, vocea Alexandrei – clară, delicată, purtând o uşoară urmă de suspin la cotiturile versurilor – a fost ca un sâmbure care, îndrăznesc să spun, ar fi scăldat sala în emoţie chiar dacă artista s-ar fi aflat singură pe scenă.

Blue Noise, în deschiderea Alexandrei Uşurelu - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Blue Noise, în deschiderea Alexandrei Uşurelu – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Concertul s-a deschis cu două melodii cântate de grupul vocal acapella Blue Noise. Cu împletirea de timbre masculine şi feminine, având accente de beatbox, jazz şi blues, finaliştii concursului Eurovision au arătat că, prin forţă şi subtilitate, vocea umană poate umple o sală întreagă în lipsa oricărui alt artificiu, chiar şi atunci când în spate ai numai o cortină lăsată.

Un singur foşnet mai zgândărea din când în când liniştea pe care cei cinci o aşternuseră în sală: plicurile pe care spectatorii le găsiseră pe fotoliile stacojii ale teatrului. Primul, pe care era scris, cu litere diafane, „Deschide!”, ascundea o căsuţă de hârtie pe care fiecare dintre cei veniţi era invitat să îşi lase adresa de e-mail, pentru a primi în mod personalizat cântecele de pe noul album al Alexandrei Uşurelu. Cel de al doilea ascundea o surpriză, pe care, dacă respectam regulile jocului ghiduş al Alexandrei, aveam să o aflăm abia peste câteva zeci de minute: „NU deschide până la ora 20:50!”, scria pe el cu aceleaşi litere arcuite, pastelate.

Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

La ridicarea cortinei, în acordurile plutitoare ale muzicienilor din Muse Orchestra, Alexandra Uşurelu a intrat pe scenă: o siluetă longilină în falduri albe, păşind într-un con luminos în ropote de aplauze, a dăruit publicului, cu căldură, o parte din sufletul ei: „Acesta-i sufletul meu” a fost prima piesă din repertoriul concertului simfonic. Conţinutul vizual al videoproiecţiilor era în tandem subtil cu versurile melodiei, sugerând revărsarea de emoţie şi căldură cu care artista îşi întâmpină publicul de fiecare dată.

A urmat duioasa „Baladă pentru o minune”. Cover după o melodie a formaţiei Vunk – de care pe Alexandra Uşurelu o leagă o mai veche colaborare -, cântecul are o limpezime aparte atunci când este interpretat de vocea feminină, făcută dintr-o urmă de zâmbet şi din alta de suspin, aşternându-se peste corzile violoncelelor şi viorilor.

Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Concertul a continuat cu „Mai bine în doi”, scheletul bărcii albe din dreapta scenei amintind decorul exotic din videoclipul melodiei, dar prefigurând şi unul dintre cântecele pe care Alexandra avea să îl cânte mai târziu alături de una dintre cele mai cunoscute voci masculine ale folkului românesc.

Cea de a patra melodie din repertoriu a dezvăluit şi mult-aşteptata surpriză a serii: deschiderea celui de-al doilea plic de către public. Nimeni nu a spus cât era ceasul, dar sosirea momentului a fost sugerată printr-una dintre poeziile recitate de Flaviu Crişan. După concert, într-un interviu acordat pentru Adevărul Live, Alexandra Uşurelu şi-a mărturisit bucuria din momentul în care a auzit foşnetul degetelor curioase desfăcând cele 940 de plicuri pe care le împachetase cu mâinile ei, în şapte ore şi jumătate.

Dan Byron şi Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Dan Byron şi Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Spectatorii au descoperit în plicuri versurile unuia dintre cântecele de pe noul album al Alexandrei, „Suflet, rămâi pur”, pe care au fost invitaţi să îl îngâne împreună cu ea. Au urmat cunoscuta piesă „De-ai iubi mai mult, ai fi mai puternic” şi un cântec pe versuri de Radu Gyr: „Nimeni, nimic, niciodată nu mi te va smulge din braţe”, prilej cu care artista a luat în braţe o chitară albă, mărturisind că şi-ar fi dorit ca aidoma să-şi ia în braţe întreaga sală.

Jumătatea concertului simfonic l-a adus în scenă pe primul invitat: Dan Byron. Dintre cele trei cântece pe care le-au interpretat împreună, unul a fost dedicat unui vechi coleg şi prieten comun, despre care Alexandra a spus că i-a învăţat ce este bunătatea şi că îl salută de aici, de pe pământ – clipă în care cu toţii am înţeles unde se află Costi în prezent.

Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu la Teatrul Naţional Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Dar pentru noi… „pământul, deocamdată”, cum spune – sau, mai bine zis, cum cântă – Mircea Vintilă, cel de al doilea invitat al serii, care a intrat în scenă cu pas smerit, molcom, cumva în contrast cu ropotele de aplauze ale sălii. Împreună au cântat „Ceva se-ntâmplă cu noi”, piesa-îndemn-la-iubire care pare să picteze în tuşe pastelate sufletul Alexandrei, dar şi săltăreaţa „Toţi într-o barcă”. O barcă mare şi purpurie, cu aproape 1000 de locuri, care se cheamă TNB şi cu care Alexandra ne-a îndemnat să mergem până „La capătul lumii” – aşa cum îi place ei – încheind rotund cu piesa de început, „Acesta-i sufletul meu”, cântată ca un fel de îmbrăţişare.

Un spectacol deplin, în care limbaje artistice multiple se articulează pentru a rotunji un gând limpede îndreptat spre public, #PUR este construit pe coordonate sufleteşti. Călătoria simfonică a Alexandrei Uşurelu va continua în iarna lui 2016, printr-un dublu turneu prin cele mai mari oraşe ale ţării: #PUR şi „Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”.