UPDATE: Din cauza unor probleme de producţie ce au survenit în ultimul moment, organizatorii festivalului I AM THE ROCKER anunţă că este nevoită să reconfigureze structura festivalului. Mai multe detalii!

Dream Theater şi Myrath sunt primele trupe anunţate pentru ediţia pilot a festivalului I am the Rocker, ce se va desfăşura în perioada 4-5 iulie 2015 la Romexpo din Bucureşti. Festivalul va fi un loc de interacţiune pentru fanii rock-ului, unde, pe lângă muzica lor preferată, aceştia vor putea lua parte la numeroase tipuri de activităţi, bucurându-se de o experienţă totală şi o gamă largă de alternative de distracţie.

„Ştim că Romexpo nu reprezintă locaţia ideală pentru a petrece la un festival, însă este singura opţiune viabilă din interiorul Bucureştiului ţinând cont de activităţile extra pe care le-am planificat, precum şi pentru publicul numeros pe care îl aşteptăm. Vom compensa prin distracţiile oferite în plus, prin line-up-ul de excepţie pe care îl avem deja pus la punct şi prin premiera faptului că nu va mai trebui să plătim cel puţin 6 lei pentru a ne răcori pe o vreme toridă, apa plată fiind gratuită”, a declarat Mohi Younes, managerul Phoenix Entertainment.

Dream Theater, legendele rock-ului progresiv, se reîntorc în ţara noastră după concertul pe care l-au susţinut în 2014 în Bucureşti, promiţând fanilor din România un show de 3 ore cu un setlist special ce va include cele mai bune piese ale trupei.

Myrath, trupă de rock progresiv originară din Tunisia, s-a remarcat în cei 14 ani de activitate prin sound-ul aparte şi prin felul ingenios în care au îmbinat riff-urile de metal cu armoniile specifice prog-ului şi cu elemente orientale sau originare din ţara lor natală.

În perioada următoare, organizatorii festivalului urmează să anunţe noi trupe din line-up.

Abonamente I am the Rocker 2015 la Bucureşti

Abonamentele pentru ediţia pilot a festivalului I am the Rocker, ce se va desfăşura în perioada 4-5 iulie 2015 la Romexpo din Bucureşti, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri care diferă în funcţie de perioada de achiziţie.

Perioada Preţ
Până pe 28 februarie 2015 sau primele 1000 de abonamente 195 lei cumpără abonamente
După 28 februarie sau după terminarea primelor 1000 de abonamente 200 lei cumpără abonamente
În ziua evenimentului 250 lei cumpără abonamente

Festivalul I am the Rocker este un eveniment organizat de Phoenix Entertainment.