Indiferent de ocazie, concertele URMA sunt mereu altfel: fie că au invitaţi, fie că aduc o piesă nouă în playlist-ul de concert, experienţa nu se repetă niciodată. Mai mult ca sigur, acest lucru a stat la baza unei colaborări foarte reuşite între trupă şi clubul The Silver Church, motiv pentru care băieţii au primit misiunea importantă de a „stinge luminile” clubului din Bucureşti pe perioada verii.

Început timid şi liniştit, sfârşit în zâmbet

Deşi publicul era mai restrâns şi mai apatic decât de obicei, băieţii şi-au început concertul cu un liniştit „This Time„. Pe parcursul melodiei, vocalul Mani Gutău a ţinut morţiş să urce pe scena o sărbătorită adorabilă din familia URMA, şi anume fiica trompetistului Sebastian Burneci, care tocmai împlinea 2 ani.

De aici, concertul a continuat să meargă într-un uşor crescendo, trecând prin melodii tocmai bune pentru o seara de vară, cum ar „Comfort” sau „In your arms„. Surprizele (plăcute) au început să apară o dată cu un „After All” aproape total reinterpretată, însă şi-a făcut apariţia şi o surpriză uşor neplăcută: chitaristul Jimmy Cserkesz a avut mai multe momente în care nu şi-a auzit chitara din cauza unor probleme tehnice.

Pe de altă parte, o astfel de întâmplare te face să vezi cât de bine legată este trupa, pentru că în scurt timp Mani şi Sorin Erhan (bass) i-au sărit în ajutor cu nişte improvizaţii tocmai bune. Din fericire, probleme tehnice s-au remediat cât să-i permită lui Jimmy să ne ofere un solo absolut halucinant pe piesa „So Long„. Dat fiind faptul că piesa „Inner Demon” nu se face prea des auzită în concertele trupei, putem spune că seara a continuat aşa cum a început, surprinzător.

Trebuie să îi faci pe cei care sunt acolo să se simtă bine, indiferent câţi sunt

Momentul care probabil a schimbat cursul serii a fost când vocalul Mani Gutău s-a hotărât să împartă cu noi învăţătura care a tras-o de la vocalul trupei Faithless, Maxi Jazz, şi anume că nu contează că ai un public de 5 sau 50.000 de oameni, trebuie să cânţi cu aceeaşi pasiune în ambele cazuri. Cred că în momentul acela mâna de oameni care rămăsese la concert şi-a dat seama că băieţii au făcut exact acest lucru întreaga seară, punct în care aproape simţeai zâmbetele înmulţindu-se în sală.

Ultima surpriză, şi cea mai mare dintre toate, a fost atunci când au ajuns la tradiţionalul bis, „Buy me with a coffee„, când preţ de câteva minute bune Mani şi-a rugat publicul sa vină alături de el pe scenă. Timid şi încet, aproape toată lumea s-a mutat pe scenă, lăsând ringul aproape gol.

Nu există trupă care să existe fără fani, cum nu există concert fără public, însă cea mai frumoasă privelişte e atunci când vezi că o trupă are aşa o legătură strânsă cu oamenii care îi ascultă!

Citeşte despre: , , , ,