RECENZIE: Jack White la Bucureşti, un exces insuficient de muzică bună (FOTO)

Spectatorii care au venit duminică, 9 noiembrie 2014, la concertul lui Jack White de la Romexpo (Bucureşti), au avut, desigur, aşteptări mari de la artist: fostul membru The White Stripes, muzicianul „pe val” care i-a întrecut pe Pearl Jam la vânzările de viniluri, excentricul care nu are nevoie de setlist şi, mai ales, arogantul care a interzis fotografiile şi filmările în era sharing-ului online.

În stilul şi regulile lui White

Curând însă am aflat că, din momentul în care Jack White apare pe scenă, nimic altceva nu mai contează în afară de muzică. Muzica bine făcută. Doar că… Jack White nu apare pe scenă până când toate detaliile nu sunt la locul lor. În spatele cortinei bleu, membrii staff-ului au pus în ordine chitarele, tobele, viorile, mandolina, contrabasul si celelalte instrumente, nu oricum, ci aranjaţi la patru ace, cu pălărie neagră, cravată şi vestă.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Spre surprinderea noastră (reciprocă) nimeni nu a protestat când MC-ul ne-a anunţat că Jack insistă să vedem show-ul direct de pe scenă şi nu prin ecranele telefoanelor noastre mici (şi adevărul este că mulţi artişti sunt iritaţi de asta, dar puţini dintre ei impun regulile concertului). Jack însă nu îşi permite luxul de a lăsa un factor extern să strice perfecţiunea show-ului său. Audienţa îl aprobă în unanimitate şi îl asteaptă în tensiune.

După dispariţia cortinei bleu, Jack ne aduce direct în seting-ul lui de videoclip, un mix între „I’m shakin’” (lumina uniform albastră) şi „Lazaretto” (televizorul „defect”), cu personaje a căror garderobă pare să dateze din perioada prohibiţiei. Prima melodie – „Dead Leaves and the Dirty Ground” – sună ca un tunet pe care Jack îl controlează perfect cu aceleaşi mâini cu care epuizează la infinit chitara. Urmează „Lazaretto” şi „High Ball Stepper”, energiile proaspete de pe noul său album, care vibrează de electricitate muzicală şi pasiunea nesfârşită pentru blues-ul reinventat.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Câte puţin din toate

Lui Jack îi place să experimenteze în muzică, iar, timp de două ore noi facem parte din maşinăria lui, aşa că experimentăm împreună cu el: country-ul ştrengăresc din „Hotel Yorba”, improvizaţia parcă atent „pregătită” din „Top Yourself”, fragmentele de soul nostalgic din „Blunderbuss”, feminitatea mandolinei si a vioarei din piese noi ca „Temporary Ground” şi „Alone in my Home”, plus inevitabilele riff-uri supărate şi sexy – tipic Jack White – din „Freedom at 21” şi „Sixteen Saltines”.

Vizibil transpirat, dar fără nicio urmă de extenuare, Jack îşi tratează chitara, publicul şi trupa ca un rockstar. „Are you with me, or against me, Romania?”, strigă, fără să aştepte răspuns, la oamenii pe care îi face treptat să-i completeze versurile şi să ţină ritmul pieselor sale. Iar pentru eventualitatea în care vreo spectatoare din sală nu fusese cucerită încă de muzica şi perciunii lui, Jack ne-a spus o poveste dulce şi uşor neverosimilă despre o fată frumoasă pe care a întâlnit-o în Poiana Braşov. Fata culegea flori pe un câmp, iar Jack a încercat să-i vorbească, dar fără succes pentru că fata nu întelegea engleză. Concluzia, elegant adusă de Jack în discuţie, a fost că mai toate româncele sunt „quite beautiful”.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Calitatea lui Jack de a fi fermecător cu femeile din jurul lui pare inepuizabilă, iar acest lucru îl poate confirma şi Lillie Mae, partenera sa de scenă din seara respectivă, pe care Jack a sedus-o, tachinat-o şi complimentat-o din priviri (sau cel puţin aşa părea din primul rând). Dar nu-l putem condamna, pentru că Lillie Mae nu este doar o cântăreaţă talentată, ci o prezenţă atrăgătoare şi delicată, cu o voce de adolescentă timidă şi rebelă în acelaşi timp.

Muzică bună de la artişti buni

Pe lângă chimia lui cu Lillie, am putut observa la Jack şi o conexiune aparte cu ceilalţi membrii ai trupei. Atent la fiecare mişcare a muzicienilor din jurul său, Jack fie îi dirija cu chitara, fie îi provoca la mini-dueluri muzicale, a căror intensitate părea să nu ţină cont de nimeni şi de nimic. De data aceasta el i-a avut alături pe Dean Fertita (clape), Dominic Davis (bass), Daru Jones (tobe), Fats Kaplin (steel guitar) şi Lillie Mae (vioară, mandolină, voce) pe care ni i-a şi prezentat cu satisfacţie la final.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Da, deşi nu ne doream asta, dezlănţuirea muzicală a trebuit să ajungă la final, iar punctul culminant a fost cel pentru care o bună parte dintre spectatori şi-au cumpărat biletul: „Seven Nation Army”. Înainte să plece, Jack ne-a mai scanat o dată cu privirea, ca să fie sigur că a făcut ce trebuie. Apoi, cu un zâmbet mulţumit, s-a despărţit de noi în felul său: „So much love. Bless you!”.

Concertul Jack White de la Bucureşti, organizat de către Phoenix Entertainment, a promovat albumul „Lazaretto” şi a fost deschis de trupa Omul cu Şobolani.