Cel mai recent artist adăugat pe afişul festivalului de la Tunari este DJ-ul britanic Joker, acesta va mixa pe 5 iulie, în prima zi de B’ESTFEST. Cea de-a şaptea ediţie a festivalului de lângă Bucureşti va avea loc între 5 şi 7 iulie 2013.

Află mai multe detalii despre B’ESTFEST Summer Camp 2013!

La 22 de ani, DJ-ul din Bristol şi-a făcut deja un nume printre iubitorii de grime şi dubstep. Colaborări cu artişti ca Jessie Ware, Buggsy, Otis Brown sau Rustie şi distincţii ca „2009 king of bass music” oferită de XLR8R Magazine, nu au făcut decât să demonstreze industriei că DJ-ul britanic are un important cuvânt de spus în dubstep.

După prezenţa pe scena unor festivaluri ca Lockdown (Olanda), Outlook (Croaţia) sau EXIT (Serbia), Joker se pregăteşte de lansarea unui nou material discografic. Până atunci, petrecăreţii de la B’ESTFEST vor putea dansa pe ritmurile sale în prima zi de festival, în Dance Arena. El revine la Bucureşti după show-ul susţinut la Arenele Romane în noiembrie 2012.

Bilete şi abonamente B’ESTFEST Summer Camp 2013

Abonamentele şi biletele pentru B’ESTFEST Summer Camp 2013 sunt disponibile pe www.myticket.ro şi în reţeaua MyTicket la următoarele preţuri, în funcţie de perioada de achiziţionare:

Categorie bilete Preţ până pe 30 iunie Preţ între 1-7 iulie
Bilet pentru o zi 70 lei 99 lei
Abonament 150 lei 199 lei
Voucher camping 20 lei 40 lei
Upgrade bilet* - 20 lei

Biletele pentru o zi permit acceul în zona de festival o singură dată. Pentru a putea ieşi şi reintra în B’ESTFEST Park în aceeaşi zi, posesorii de bilete trebuie să îşi facă un upgrade la bilet.

*Upgrade-ul la biletele de o zi va disponibil doar la casa de bilete de la B’ESTFEST Park şi va permite posesorilor să reintre în zona de festival după ce au părăsit-o.

Din line-up-ul festivalului, până în acest moment au mai fost confirmaţi: Tiamat (5 iulie), Noisia (6 iulie), Chase and Status (LIVE), Enter ShikariSoilwork şi Friction (7 iulie).