Sfârşitul lunii iulie va fi unul extrem de fierbinte, din punct de vedere muzical, pentru Marcel Avram şi echipa sa. Cunoscutul promoter român îi va aduce în Bucureşti pe Iron Maiden şi Anthrax (24 iulie 2013); Rammstein, Bullet For My Valentine, Trivium, Enslaved şi Spineshank, la Rock the City (27-28 iulie), şi Sting şi Mike and The Mechanics (31 iulie).

Într-o conferinţă de presă susţinută alături de Denise Săndulescu şi Lenţi Chiriac, reprezentaţii D&D East Entertainment, Marcel Avram a prezentat seria de evenimente pe care le va organiza vara aceasta în România.

Iron Maiden, o mult-aşteptată revenire

Povestind despre concertul celor de la Iron Maiden de pe 24 iulie, Marcel Avram a menţionat că alegerea locaţiei pentru show-ul din Capitală a venit în urma dorinţei trupei de „a face ceva diferit„. În final a fost alesă Piaţa Constituţiei, deşi propunerea iniţială a fost aducerea acestora în cadrul festivalului Rock the City de la Romexpo.

Despre cel de-al treilea concert din Bucureşti al legendarei trupe rock, Lenţi Chiriac a spus că va fi unul special ce va avea la bază show-ul „Maiden England” din cadrul turneului „7th Tour of a 7th Tour”, însă utilizând tehnologia modernă va avea parte de un spectaculos show de lumini, de efecte pirotehnice şi de multe surprize.

Cu privire la Anthrax, trupa invitată special la show-ul celor de la Iron Maiden, Lenţi Chiriac a menţionat că va avea un show diferit de cel susţinut la Sonisphere. Legat de setlist-ul Anthrax, acesta a menţionat că: „l-au modificat destul de serios faţă de ultimele două turnee. Este normal, este totul mai comprimat. Nu sunt headlineri, nu au spaţiu foarte mare. Bănuiesc că mai mult de o oră şi ceva nu vor să stea aşa că au comprimat totul încât show-ul să fie unul spectaculos.

Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile începând din 19 martie 2013, la un preţ promoţional. Astfel, primele 2000 de bilete de la fiecare categorie pot fi cumpărate la un preţ redus cu 20%. Biletele pentru concertul pe care Iron Maiden îl va susţine la Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri ce variază între 136,32 şi 204,48 lei.

Iron Maiden în cadrul turneului Maiden England în 2012 - Foto: www.ironmaiden.com
Iron Maiden în cadrul turneului Maiden England în 2012 – Foto: www.ironmaiden.com

Legat de preţul biletelor, Marcel Avram a declarat că acestea au fost făcute alături de managementul trupei, fiind la un nivel scăzut din cauza crizei economice şi că preţurile includ: „comisionul Eventim, taxele, care în România ajung cu totul, împreună, la 30%. Dacă la urma urmei rămânâne 100 de lei net […] este mult. Plus că în dolari este vreo 43 de dolari, 43 de dolari este cel mai ieftin bilet care există în Europa în momentul de faţă.

10.000 de bilete vândute deja pentru Rock the City 2013

Ediţia numărul cinci a festivalului Rock the City reprezintă ocazia perfectă pentru fani să îi revadă pe cei de la Rammstein. Marcel Avram a declarat că relaţia de prietenie pe care o are cu nemţii a fost un factor important în decizia acestora de a concerta la noi, promotor-ul organizând show-urile acestora din Bulgaria, Australia, Singapore sau India.

http://www.youtube.com/watch?v=VHTfFqBEmJ8

Rammstein au acceptat să intre în vânzare înainte de Crăciun. Când ieşi în vânzare înainte de Crăciun ai tot norocul să vinzi bilete mai multe […] Azi, 19 martie, pentru concertul acesta s-au vândut aproape 10.000 de bilete.” Ca şi număr de spectatori pentru festivalul din 27-28 iulie, organizatorii se aşteaptă să se ajungă la 20.000 – 25.000 de spectatori.

Din line-up-ul Rock the City 2013 de la Romexpo au fost confirmaţi până în acest moment: Rammstein, Bullet For My Valentine, Trivium, Enslaved şi Spineshank, toate urmând să concerteze pe 28 iulie. Pentru 27 iulie, încă nu au fost anunţate trupele ce vor urca pe scenă, organizatorii menţionând că încă se lucrează la program.

Rammstein la Tuborg Green Fest – Sonisphere 2010 - Foto: Marian Sarău / iConcert.ro
Rammstein la Tuborg Green Fest – Sonisphere 2010 – Foto: Marian Sarău / iConcert.ro

Abonamentele pentru ediţia din 2013 a festivalului Rock the City sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri: 479,25 lei (VIP), 213 lei (Golden Circle), 159,75 lei (Silver Circle) şi 143.78 lei (Normal Circle).

Sting, un artist care se reinventează

Sting va concerta pentru a patra oară în ţara noastră pe 31 iulie 2013. Concertul va avea loc tot la Complexul Romexpo din Bucureşti şi va face parte din turneul „Back to Bass„, Marcel Avram precizând că „de data aceasta se întoarce back to the roots, back to the bass, la ceea ce este el: un bass player şi asta garantează un concert foarte plăcut„.

Invitaţi în cadrul acestui eveniment vor fi Mike & The Mechanics şi James Walsh, organizatorii sperând să mai adauge un nume în program, transformându-l astfel într-un „festival”. Despre cel de-a patrulea artist menţionându-se că este „unul foarte frumos, foarte mare, foarte bun” şi este poate „mai mare” ca Mike & The Mechanics.

Pentru evenimentul din 31 iulie de la Romexpo, biletele sunt disponibile tot în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri ce variază, în perioada promoţională între 144,84 şi 479,25 lei.

Despre show-urile pe care le organizază în această vară, Marcel Avram s-a declarat mulţumit. „Sunt 3 evenimente în mijlocul verii […] sunt şi alte evenimente foarte bune, foarte frumoase […] fiecare are pentru gustul lor câte ceva.”

Mike and The Mechanics pe scena Rock the City 2011 - Foto: Manuela Cepoi / iConcert.ro
Mike and The Mechanics pe scena Rock the City 2011 – Foto: Manuela Cepoi / iConcert.ro

Marcel Avram este unul dintre cei mai apreciaţi promoteri la nivel mondial. De-a lungul celor peste 40 de ani de carieră, acesta a organizat concerte, şi chiar turnee, ale unor artişti ca: Michael Jackson, Rolling Stones, AC/DC, Tina Turner, Bon Jovi, Whithey Houston, Prince, Pink Floyd, Elton John, Metallica, Guns N’ Roses sau Justin Bieber.