UPDATE: Concertul trupei The Courteeners a fost anulat. Vezi motivul şi cine o înlocuieşte!

The xx, The Vaccines şi The Courteeners sunt trupele care par să încheie line-up-ul ediţie din acest an a Summer Well. Acestea vor urca pe scena de la Domeniul Ştirbey din Buftea, între 10 şi 11 august 2013, alături de Suede, Everything Everything, Spector, The 1975, AlunaGeorge, The Family Rain şi Eugene McGuinness.

Află mai multe despre Summer Well 2013!

Format în 2005, grupul The xx a luat cu asalt piaţa muzicală britanică odată cu lansarea albumului „xx„, în 2009. Acesta a fost cotat ca printre cele mai bune ale anului de publicaţii ca NME sau The Guardian şi le-a adus un prestigios premiu Mercury Music Prize. Au urmat apariţii pe scenele unor festivaluri ca Sziget, Coachella sau Lollapalooza şi un nou album, „Coexist” în 2012. În ultimii ani, The xx a fost o prezenţă constantă pe lista nominalizărilor la „Cea mai bună trupă” la BRIT Awards, iar piese ca: „Crystalised”, „Islands” şi „Angels” nu au lispit din topurile muzicale.

The Vaccines au o datorie mai veche faţă de fanii din România, anul trecut trupa londoneză neputând urca pe scena Summer Well din cauza condiţiilor meteo. Între timp, cei patru băieţi şi-au întrărit poziţia printre cele mai în vogă şi promiţătoare trupe ale rockului britanic cu „Come of Age„, al doilea album din carieră. Acesta a ajuns pe primul loc în UK Album Chart, învingând „Beacon” al celor de la Two Door Cinema Club. The Vaccines au deschis concertele unor trupe ca The Stone Roses, Red Hot Chili Peppers, Muse sau Arcade Fire, iar în iulie vor concerta alături de The Rolling Stones la Hyde Park.

The Courteeners au o istorie de aproape şapte ani, timp în care ritmurile lor de indie rock au cucerit topurile muzicale britanice. Au lucrat la albumul lor de debut „St. Jude” (2008) cu Stephen Street, producătorul unor trupe ca the Smiths, Blur sau Morrissey, albumul aducându-le un disc de aur pentru vânzări. A urmat „Falcon” în 2010 şi show-uri pe scenele unor festivaluri ca Glastonbury, T In The Park, V Festival. Cel mai recent album al trupei, „ANNA” a fost lansat în luna februarie a acestui an şi deja a produs un single, „Lose Control” care a ajuns în topurile muzicale.

Dacă The Courteeners au fost anunţaţi oficial de organizatori, celelalte trupe au fost anunţate întâmplător pe pagina de Facebook a The Courteeners. Aceştia au publicat o variantă a afişului ediţiei din acest an a festivalului pentru a-şi confirma prezenţa la evenimentul de la Buftea.

Bilete Summer Well 2013

Abonamentele pentru Summer Well 2013 sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri, în funcţie de perioada de achiziţie:

Abonament Preţ
15 mai – 15 iunie 129 lei cumpără abonament
16 iunie – 9 august 149 lei  cumpără abonament
10 – 11 august 169 lei la intrare