LMFAO, The xx, Paolo Nutini, Glasvegas, The Ting Tings, Katzenjammer, Flying Lotus, Fink şi Anna Calvi vor urca pe scena Sziget Festival 2012, care are loc în Budapesta, Ungaria, în perioada 6-13 august 2012. Pe scena festivalului Sziget vor urca în acest an şi KornTwo Door Cinema Club, Axwell, Ministry, Bebel Gilberto, Caro Emerald şi mulţi alţii.

Află ce formaţii mai vin la Sziget Festival 2012!

Sziget Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică din Europa a ajuns la cea de-a 20-a ediţie. Organizatorii vor să marcheze acest fenomen ca pe o ediţie – jubileu, de aceea trupe legendare şi nume noi, vor concerta pe scena festivalului în luna august 2012.

LMFAO este considerat cel mai petrecăreţ grup din muzică, în prezent, alcătuit din Redfoo şi SkyBlu. Muzica celor de la LMFAO este de nelipsită de la evenimente şi petreceri. Piesa care le-a adus succesul internaţional este „Party Rock Anthem”, iar concertele lor se remarcă prin explozia de bună-dispoziţie.

Londonezii din grupul The xx au devenit cunoscuţi din 2009, cu primul lor album homemade. Datorită acestuia au câştigat un disc de platină, fiind foarte apreciaţi în publicaţiile britanice. Până în prezent, au reuşit să câştige foarte multe premii, ce le atestă oficial calităţile muzicale.

Paolo Nutini, deşi italian, trăieşte şi lucrează în Scoţia de mulţi ani. Este apreciat ca fiind un talentat cantautor şi un nume important din scena folk-blues. Primul său album, „These Streets„, a ajuns direct pe primele poziţii din topurile britanice.

Glasvegas reprezintă un nume relativ nou pe scenele muzicale internaţionale. Trupa a atins un succes impresionant în Marea Britanie şi America de Nord, fiind comparată de către critici cu The Libertines şi Arctic Monkeys.

The Ting Tings este un duo, alcătuit din Katie White şi Jules De Martino. Muzica lor se caracterizează printr-un sunet groovie guitar pop. Cel mai recent album al lor, „Sounds of Nowhere„, a primit deja un premiu Ivor Novello.

Katzenjammer reprezintă mai mult decât un grup de patru fete din Oslo. Concertele lor sunt adevărate show-uri, muzica lor îmbină elemente de folk, pop, rock, country şi sunete balcanice, interpretate la nu mai puţin de 25 de instrumente.

Flying Lotus este un nume rezonant în industria muzicii electro. Popularitatea lor în ceea ce priveşte genul experiemental electronic, dar şi în hip-hop-ul underground din Los Angeles, le-a adus printre altele, premii muzicale importante.

Fink, pe numele său real Fin Greenall, este un cunoscut cantautor din Anglia, a cărui muzică abundă de romantism şi candoare. În ultimii zece ani britanicul a lansat patru albume, bucurându-se de recenzii favorabile în publicaţii britanice importante.

Comparată cu Patti Smith, Anna Calvi este o artistă reprezentativă a scenei britanice contemporane. Artista a fost nominalizată deja la Mercury Prize sau Brit Awards 2011 şi 2012.

La începutul lunii ianuarie 2012, Sziget Festival a fost desemnat câştigătorul categoriei Best European Major Festival din cadrul European Festival Awards.

Cumpara bilet

Biletele şi abonamentele pentru Sziget Festival 2012 se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro. Biletele pentru o zi se găsesc la preţul de 40 Euro. Preţul unui abonament pentru festival şi camping este de 195 Euro, iar al unui abonament simplu de 165 euro.

Foto: www.stagsflow.com