UPDATE 07.07.2014: The Exploited, Eryn Non Dae şi Dagoba şi-au anulat prezenţa la Rockstadt Extreme Fest 2014. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Fleshgod Apocalypse, Arsonists Get All The Girls, Infected Rain, Indian Fall, Code Red, Hteththemeth şi The Dignity Complex completează afişul Rockstadt Extreme Fest ediţia 2014. Line-up-ul singurului festival de metal extrem de la noi din ţară, ce va avea loc pe parcursul a patru zile între 13-16 august 2014, mai cuprinde nume ca: Behemoth, Obituary, Sodom, KatatoniaRotting Christ, The Exploited

Fleshgod Apocalypse (Italia) sunt o trupă de death metal formată în 2007, în Roma, a cărei apariţie particulară alături de abilităţile tehnice desăvârşite ale membrilor trupei vor oferi celor prezenţi un show excentric şi posibilitatea unei reprize antrenante de headbanging. Cel mai recent album al trupei „Labyrinth” a fost lansat în 2013, acesta fiind al treilea material discografic al italienilor.

Arsonists Get All The Girls (SUA) vor aduce la Rockstadt Extreme Fest deathcore-ul californian prin intermediul unui concert energic şi alert. Ultimul album al trupei „Listen to the colour”, lansat în 2013 include 15 piese , durata întregului material fiind de 30 de minute şi marchează revenirea în trupă a vocalistului Remi Rodberg, de numele căruia se leagă piesele de rezistenţă ale formaţiei: „Hits from the Bow” şi „Game of Life”.

Infected Rain (Republica Moldova) sunt o trupă al cărei stil îmbină într-o manieră originală rifurile disonante cu elementele electronice, rezultatul fiind un sound agresiv, dar revigorant ce se pliază perfect pe stilul şi energia solistei Lena. Până în prezent trupa a lansat două albume : „Asylum” (2011) şi „Embrace Eternity” (2014).

Indian Fall (România) sunt prezenţi pe scena autohtonă de rock de peste 15 ani, stilul lor caracterizându-se prin alternanţa unui ritm sacadat cu pasaje simfonice, experimentale. Cu şapte albume la activ, trupa promite un concert de black/death metal melodic ce se va transforma într-o experienţă sonică deosebită.

Code Red (România) , nume reprezentativ al death-metalului braşovean surprind prin diversitatea şi originalitatea compoziţiilor, prin sunetul brutal şi prin complexitatea abordării pieselor. Primul lor album „Dominions Of Our Deceitful Beliefs” a fost lansat în septembrie 2013.

Hteththemeth (România) se confundă cu identitatea braşoveanului Lao Kreegan şi îmbină elemente ambientale cu secveţe de inspiraţie clasică, neofolk şi metal, iar show-ul va transpune spectatorul într-o atmosferă mistică, potenţată de elemente teatrale şi versuri cu încărcătură emoţională puternică.

The Dignity Complex (România) este un proiect ambiţios ce propune o nouă abordare a genului metal: me
talul modern, în care calmul melodic se îmbină, alternează cu pasajele poliritmice agresive.

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2014

Abonamentele pentru Rockstadt Extreme Fest 2014 vor putea fi achiziţionate din reţeaua Eventim, dar şi online de pe www.eventim.ro, la preţuri în funcţie de perioada de achiziţie.

Perioada Preţ abonament
1 ianuarie – 13  iulie 2014 130 lei cumpără abonament
14 iulie – 16 august 2014 150 lei cumpără abonament
Categoria VIP 250 lei  cumpără abonament