Miercuri, 16 noiembrie 2011, Sala Palatului din Bucureşti va fi gazda renumitului balet georgian Sukhishvili. Evenimentul face parte din turneul balcanic al trupei.
“Sukhishvili” este cea mai cunoscută companie de dans din Georgia. Baletul Naţional Georgian a fost fondat de Iliko Sukhishvili şi Nino Ramishvili în 1945 şi este prima companie profesionistă de dans georgiană.
În cele două ore ale spectacolului “Sukhishvili”, spectatorii vor fi martorii unei aventuri în spirit georgian, zugrăvind toate schimbările caracteristice existei acestui popor. Dansurile tradiţionale georgiene, acrobaţiile cu sabii şi cuţite vor impresiona chiar şi cel mai sceptic public.
Albert Hall, The Coliseum, The Metropolitan Opera, Madison Square şi La Scala sunt doar câteva dintre sălile de spectacol pe scenele căror Baletul Naţional Georgian a urcat. La fiecare reprezenaţie ei fiind îndelung aclamaţi publicul despărţindu-se cu greu de renumiţii artişti.
Bilete Sukhishvili
Preţul biletelor pentru Sukhishvili variază în funcţie de distanţa faţă de scenă:
| Categ I – 250 lei Categ II – 190 lei Categ III – 140 lei Categ IV – 90 lei Categ V – 50 lei |
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro
Sala Palatului: Str. Ion Campineanu nr. 28, București.