Lake of Tears au revenit în România şi au susţinut un concert live special sâmbătă, 25 iunie 2011, în faţa publicului prezent la Arenele Romane din Bucureşti. Concertul suedezilor a făcut parte din turneul internaţional de promovare al celui mai recent album al lor, „IllWil”, lansat în luna aprilie a acestui an.

Accesul spectatorilor s-a făcut aşa cum era programat, începând cu ora 18:00, prima trupă din deschidere, Tiarra a urcat pe scenă în jurul orei 19:00. Pe durata recitalului lor, spectatorii au avut de suportat ploaia care tocmai începuse. În timpul concertului celei de-a doua trupe din deschidere, Abigail, vremea s-a îmbunătăţit, o dată cu starea de spirit a spectatorilor. Abigail au cântat piese ca „Astral sleep„, „Sweet cruelty” şi la final, „Sonet„.

Publicul a scandat numele trupei

După retragerea trupei Abigail de pe scenă, nerăbdarea publicului a început să se facă auzită, în timp ce pe scenă aveau loc ultimele pregătiri pentru concert. În timp ce publicul scanda numele trupei, în jurul orei 21:00, pe scenă au intrat membrii Lake of Tears, pe riffurile energice ale piesei „Taste of Hell„.

Daniel Brennare (voce şi chitară), Mikael Larsson (bass), Johan Oudhuis (tobe) şi Fredrik Jordanius (chitară) – aceştia sunt cei patru oameni care timp de două ore, au electrizat publicul din Bucureşti. Spre încântarea spectatorilor, Daniel Brennare a salutat publicul în română. Printre primele piese interpretate s-au numărat: „Illwill„, „A foreign road„, „Raven land„, „The greyman„, „The hating„, „Boogie bubble„.

Surprize pentru spectatori

Pe la jumătatea pieselor interpretate, publicul, dar mai cu seamă o anumită persoană din public, a avut parte de o surpriză. Daniel Brennare a invitat pe scenă o domnişoară din public, iar când aceasta a ajuns acolo, a fost surprinsă de iubitul ei cu o cerere în căsătorie, plină de emoţii. Iar răspunsul ei a fost un „Da!” hotărât. După ce au fost felicitaţi de fiecare membru al formaţiei, proaspăţii logodiţi au revenit în mijlocul spectatorilor, iar suedezii şi-au continuat concertul.

Printre piesele interpretate s-au mai numărat şi „Cosmic weed„, „The organ„, „Behind the green door„, „As daylight yields„, „Headstones„, „U.N.S.A.N.E„. Plini de energie, membrii Lake of Tears nu au contenit să comunice cu publicul, să sară pe toată scena, şi să fie acompaniaţi de public la piesele cele mai cunoscute. Au mai cântat „The shadowshires„, „House of the setting sun„, „Out of control„, „Demon you/Lilly Ann„, „Making evenings„, „Crazyman„.

http://www.youtube.com/watch?v=Jjg1cRtLlsM

Însă cele mai aşteptate piese au fost interpretate la partea de bis, atunci când Lake of Tears au fost repede rechemaţi pe scenă. „So feel autumn rain„, „Sweetwater” şi „Forever autumn” au piesele cântate la unison de către spectatori şi trupă. Iar atunci când publicul se pregătea să plece, suedezii au revenit surprinzător pe scenă, şi au cântat ultima piesă a concertului, „Burn fire burn„.

Concertul Lake of Tears de la Arenele Romane din Bucureşti a fost organizat de către Project Events.

Vezi întreaga galerie foto a evenimentului!