„This is not a concert. This is Metallica.” Cu aceste cuvinte au fost întâmpinați cei care au intrat miercuri seară pe Arena Națională. La început părea doar un slogan. Până când concertul a început.
Concertul din 13 mai 2026 a intrat în istorie înainte să înceapă: cel mai rapid sold-out din România și cea mai mare audiență înregistrată vreodată pe Arena Națională, conform organizatorilor. Peste 60.000 de oameni în tribune și pe gazon, sute de fani fără bilete în jurul stadionului și prețuri ajunse la mii de lei pe platformele de revânzare în ultimele ore înainte de concert și, din păcate, mulți oameni care au descoperit prea târziu că biletele cumpărate de pe canale neoficiale erau false.
De la deschiderea porților, stadionul s-a umplut cu un public de toate vârstele: oameni care îi văzuseră pe Metallica în 1999, adolescenți aflați la primul lor concert mare, părinți veniți cu copiii lor și grupuri de prieteni care vorbeau despre alte concerte și alte vremuri. Atmosfera din jurul Arenei a fost surprinzător de relaxată. Cozile au mers repede, organizarea a funcționat mai bine decât se temeau mulți, iar stadionul a început să vibreze cu mult înainte ca trupa să urce pe scenă.
Înainte de primul acord
Knocked Loose și Gojira au pregătit perfect terenul. Primii au adus un set brutal și haotic, iar francezii de la Gojira au ridicat presiunea cu riff-uri grele și un show care a părut și mai intens odată cu ploaia scurtă care a început în timpul concertului lor.
Trebuie spus însă că Arena Națională i-a dezavantajat pe openeri mai mult decât pe headlineri. Cei aflați în tribune au resimțit cel mai clar limitele acustice ale stadionului.
În așteptarea concertului Metallica
Înainte ca Metallica să urce pe scene, tribunele au produs unul dintre cele mai spectaculoase momente ale serii: valuri uriașe care traversau stadionul în timp ce zeci de mii de oameni aprindeau lanternele telefoanelor și urlau în sincron. Un stadion întreg construia singur tensiunea înainte ca Metallica să cânte măcar o singură notă.
La 20:45, luminile s-au stins. „It’s a Long Way to the Top (If You Wanna Rock ‘n’ Roll)” de la AC/DC a început să răsune pe boxe, iar când „The Ecstasy of Gold” a lui Ennio Morricone a preluat stadionul, reacția publicului a fost instantanee. După zeci de ani de concerte Metallica, piesa aceasta a devenit un ritual.
Și apoi au apărut.
Metallica în mijlocul mulțimii
„Creeping Death” și „For Whom the Bell Tolls” au deschis concertul fără ezitare, iar Metallica au arătat din primele minute că Bucureștiul a primit un setlist diferit față de alte opriri ale turneului european. „Holier Than Thou”, „Harvester of Sorrow”, „Fuel” sau „Fade to Black” au venit una după alta fără prea mult timp de respiro.
Scena circulară amplasată în mijlocul publicului a schimbat complet dinamica show-ului. James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett și Robert Trujillo s-au mișcat constant pe scena inelară, apropiindu-se pe rând de fiecare sector al stadionului.
Metallica în mijlocul mulțimii
Momentele de liniște au fost puține, dar puternice. „The Unforgiven”, „Nothing Else Matters” și „Fade to Black” au transformat Arena Națională într-un cor uriaș. Zeci de mii de oameni cântau fiecare vers fără să fie nevoie de vreun îndemn din partea trupei, iar la „The Unforgiven” și „Nothing Else Matters” întreg stadionul s-a luminat în lanternele telefoanelor aprinse.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a venit în timpul secțiunii „Kirk and Rob Doodle”, când Kirk Hammett și Robert Trujillo au interpretat „Cine ești tu, oare?” de la Compact. Robert Trujillo a cântat în română primele versuri, iar stadionul a continuat. Zeci de mii de oameni au cântat instant refrenul împreună cu trupa.
Fără respiro până la final
A doua jumătate a concertului a venit fără respiro. „Wherever I May Roam”, „Sad but True”, „One”, „Seek & Destroy”, „Master of Puppets” și „Enter Sandman” au ridicat stadionul în picioare până la final. În timpul „Seek & Destroy”, baloane uriașe galbene și negre au apărut pe gazon, în timp ce finalul a fost însoțit de foc, pirotehnie și ecrane pe care a rulat steagul României.
Fără respiro până la final
După ultimul acord, Metallica nu s-au grăbit să plece. Cei patru membri ai trupei au venit pe rând la microfon și și-au luat rămas-bun în stilul propriu, într-un moment care a părut mai degrabă personal decât protocolar. James Hetfield a fost primul. A privit câteva momente stadionul înainte să le mulțumească celor peste 60.000 de oameni și să transmită mesajul care avea să închidă seara: „Fiți buni unii cu ceilalți!”. Lars Ulrich a aruncat bețele de tobe în public, Kirk Hammett a împărțit pene de chitară dintr-un pahar plin, iar Robert Trujillo a continuat să salute și să interacționeze cu fanii din toate colțurile stadionului.
Pe ecranele din turnuri au început să ruleze imagini cu Bucureștiul, iar mesajul „Thank you, Bucharest!” a apărut în timp ce cei patru continuau să se plimbe pe scena circulară și să salute publicul fără grabă. Păreau că le e greu să plece. Și exact asta a făcut momentul să pară autentic.
Mai mult decât un concert: o familie
La un moment dat în timpul concertului, James Hetfield a întrebat: „Cine este pentru prima dată la un concert Metallica?”. Mâini de toate vârstele s-au ridicat în aer. Apoi a întrebat cine i-a mai văzut o dată, de două ori, de trei ori. Și a încheiat simplu: „Cu toții faceți parte din familia Metallica.”
Nu a fost o vorbă în vânt. Pe Arena Națională au fost oameni care i-au văzut pe Metallica în 1999, când concertele de această amploare păreau imposibile în România. Au fost oameni aflați la al treilea sau al patrulea concert și adolescenți pentru care miercuri seară a fost primul contact cu un show de stadion. Au fost părinți veniți cu copiii lor și adolescenți care au descoperit Metallica prin „Master of Puppets” în Stranger Things.
Metallica reușește și astăzi ceva rar: să aducă mai multe generații în același loc, în jurul aceleiași muzici. Ceva care odinioară era un simbol al rebeliunii și al diferenței a ajuns astăzi să unească părinți și copii în același stadion. Iar miercuri seară asta s-a simțit în fiecare moment.
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a formulat poate cel mai exact ce s-a întâmplat miercuri seară: „La Metallica și la alți puțini artiști cu legenda lor nu te duci doar pentru performanța de pe scenă, ci pentru a te întâlni cu tine însuți din perioada când descopereai muzica lor și o ascultai la walkman trecând neînțeles printre oamenii de pe același trotuar cu tine. Să ratezi regăsirea propriului copil sau tânăr din tine este cel mai «sad but true».”
Da, Arena Națională rămâne un stadion construit pentru fotbal, nu o sală de concerte, iar diferențele de sunet dintre gazon și tribune s-au simțit. Dar pentru majoritatea celor prezenți, imperfecțiunile tehnice au contat mai puțin decât experiența în sine.
Hetfield a povestit: „Cântăm de 45 de ani și încă avem emoții înainte de fiecare spectacol.” Și exact asta s-a simțit pe Arena Națională: nu o trupă care vine să bifeze încă o oprire într-un turneu, ci patru muzicieni care încă trăiesc intens fiecare concert.
Cei patru membri ai trupei au plecat greu de pe scenă. Și cei peste 60.000 de oameni au plecat la fel de greu din stadion.
Setlist-uri complete
Knocked Loose: Blinding Faith / Don’t Reach for Me / Mistakes Like Fractures / Piece by Piece / Hive Mind / Suffocate / Counting Worms / Deep in the Willow / Everything Is Quiet Now
Gojira: Born for One Thing / Backbone / Stranded / The Cell / Flying Whales / Love / Mea Culpa (Ah! Ça Ira!) / Silvera / Another World / Toxic Garbage Island / Amazonia / Vacuity
Metallica: It’s a Long Way to the Top (AC/DC, intro) / The Ecstasy of Gold (Morricone, intro) / Creeping Death / For Whom the Bell Tolls / Holier Than Thou / Harvester of Sorrow / Lux Æterna / The Unforgiven / Fuel / Kirk and Rob Doodle (Compact – „Cine Ești Tu, Oare?”) / Fade to Black / Wherever I May Roam / Nothing Else Matters / Sad but True / One / Seek & Destroy / Master of Puppets / Enter Sandman / The Ecstasy of Gold (outro)
