Home » Recenzii » RECENZIE: Scena şi amorul – Julio Iglesias la Sala Palatului din Bucureşti (POZE)
Cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. 80 de albume lansate în întreaga lume, în mai multe limbi, vândute în peste 300 de milioane de exemplare. 45 de ani de carieră, 5000 de concerte şi peste 60 de milioane de spectatori. 2600 de discuri de aur şi platină şi un disc de diamant oferit de Guiness Book of Records în 1983. O stea pe Hollywood Walk of Fame. Celebritate pe toate cele cinci continente.
Trebuia să se facă avocat sau fotbalist, dar a ajuns cântăreţ. Artistul madrilen despre care cronicile scriu că are o universalitate intactă, apreciat la superlativ şi iubit pe tot mapamondul în multe zerouri, a urcat pentru a cinsprezecea oară pe o scenă românească marţi, pe 22 iulie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti, într-un concert menit să emoţioneze 4000 de suflete.
Una dintre amintirile mele foarte vii – acută, aproape – din copilăria mică îl priveşte direct pe Julio Iglesias. Bunica mea, suflet sensibil apropiindu-se vertiginos de vârsta inocenţei de pe urmă, începuse să se plictisească. Aşa că familia s-a gândit să îi cumpere un casetofon, la care să asculte CD-ul cu Julio – cu „H” pronunţat dur, hotărât şi entuziast – cântăreţul ei preferat, care îi storsese lacrimi ani de-a rândul. Un casetofon corpolent cu două boxe, pe atunci destul de modern, a apărut curând pe prispa casei bătrâneşti şi a început să cânte. Nu s-a mai oprit multă vreme, pentru că, fireşte, nici bunica, nici bunicul, nu ştiau să umble la butoane. Rar, când mai veneau copiii în vizită, apăreau variaţii, precum Fuego ori Gabriel Dorobanţu. De altfel, bunicii nici nu prea şi le doreau.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Cu volumul aproape de maxim, Julio scălda în emoţie centrul satului, Primăria şi mânăstirea, făcând să răsune prin vecini „Baila, Morena”, „La Carretera”, „Manuela” şi „Nathalie”. Nu ştiam pe atunci că muzica lui fusese folosită ca instrument de tortură în Chile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, pentru a-i face pe deţinuţii politici să cedeze psihic. Însă dacă aş fi ştiut-o, probabil aş fi empatizat cu ei. Reeducarea latino-sentimentală din copilăria mică mi-a lăsat o saţietate vâscoasă în locul gustului dulce al vocii la care vibrează toată lumea.
Fie că mergi la un concert de muzică latino, fie că paşii te mână la un black metal sau la Florin Salam, indiferent de motiv, e cât se poate de captivant să arunci mai mult de un ochi la persoanele din public. De la tipurile uşor de ghicit, cum ar fi purtătorii de lanţuri groase şi ghiuluri de aur ori de tricouri lălâi şi plete încâlcite, până la figurile în faţa cărora eziţi o vreme înainte să te hotărăşti ce poveste să le născoceşti, există, totuşi, un ceva comun tuturor celor care aleg un anumit concert. O alură pe care o împărtăşesc. Marţi seară, pe treptele Sălii Palatului, foarte multe figuri îmi aduceau aminte de bunica. Era acolo o bătrâneţe cochetă, elegantă, aproape languroasă, înfăşurată în cele mai bune şi mai strălucitoare rochii de seară, în pulberi de fard şi nori de parfum, cu bucle înfoiate, tapate, spumate. Era şi multă tinereţe – Nathalie şi Manuela se întrupaseră în multe siluete încă crude, dar care se străduiau să poarte cu graţie voalurile şi taftalele. În fine, erau şi iubiri coapte, pârguite, la braţ. Toată mulţimea era ca scoasă din cutie.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
N-a trecut mult peste orele 20:00 şi orchestra cu care cântăreţul latino a urcat şi în alte rânduri pe scenele româneşti a dat semnalul de începere. Nu se potolise încă foşnetul publicului cu sânge latin, nu se consumase toată uimirea doamnelor la vederea florii albe care aştepta, proaspătă, pe fiecare fotoliu, că însuşi Julio Iglesias a intrat în scenă, galant, zâmbitor şi firesc, fără tam-tam. Doar cu un uşor şchiopătat. Nu doar mersul mi-a lăsat impresia unui amant îmbătrânit, ci întreaga lui apariţie, care deşi dreaptă, scrobită şi simplă mi-a produs ruptura de nivel pe care o ai atunci când compari o fotografie editată cu persoana în carne şi oase. Mult fard ţinea acum locul efectelor digitale, iar zâmbetul larg şi atât de strălucitor încât parcă voia să vândă ceva era pe ecranele de proiecţie acelaşi ca şi pe afiş. Dar în tăietura ochilor, în şovăirea trupului împuţinat de iubiri se desluşea o şubrezire care nu aducea nici măcar cu umbra vigorii de altădată. Glasul, în schimb, era acelaşi ca pe bandele bunicii.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Curând, pe scenă s-a văzut ce înseamnă regia unui spectacol. Ochiul atent nu poate să nu vadă minuţia planului din spatele unui frumos care înseamnă deopotrivă inginerie şi sensibilitate. Emoţie şi sincronizare. Backing vocals făcea un cvartet al feminităţii depline, mondializate: o negresă arzuie cu rotunjimi ciocolatii, care dintre toate patru părea singura care nu se simţea „la muncă” şi dansa plină de vână, nu numai corect; o brunetă glacială, cu piele sidefie; o şatenă dulcică, din care mai târziu, într-un duet, s-a înfruptat iluzoriu, mai mult spre deliciul publicului înfierbântat, Julio în persoană; o Barbie blondă, longilină şi fusiformă, ca şi cum atunci fusese scoasă din cutie. Cele patru zâne se unduiau în mişcări atât de regulate încât frizau hipnoza. Erau atât de mlădioase şi fără cusur în coregrafia lor făcută din linii curbe, încât de la un punct încolo, feminitatea lor, voit debordantă, se vădea artificială.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
O pasiune a regiei, dar şi o regie a pasiunii s-a văzut pe scenă la concertul lui Julio Iglesias din 22 iulie, de la Sala Palatului. Printre hiturile care au topit de-a lungul timpului atâtea inimi, artistul mai strecura din când în când, pentru a desăvârşi licoarea, poveşti de viaţă, mărturisiri sau reflecţii. Toate, dar absolut toate, aveau legătură cu iubirea în feluritele ei chipuri: devotament, pasiune, amor. Poate că unul dintre secretele popularităţii artistului madrilen este că ştie să umble subtil la muşchiul inimii, fie că „pacientul” este o bătrânică, fie că e un popor întreg.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Dacă a reuşit să fie declarat cel mai iubit artist internaţional al tuturor timpurilor în China, 4000 de români din Sala Palatului n-ar fi trebuit să fie prea greu de fermecat. Julio a vorbit, măgulitor, despre latinitatea poporului român, despre căldura sângelui care îl face să se asemene atât de mult cu cel spaniol şi despre ospitalitatea poporului român, superlativ nelipsit din orice concert, al oricui.
Apoi, lucrurile au alunecat din nou pe aceeaşi dâră, pe aceeaşi pantă: a amorului. Iglesias a stârnit chicoteli nu foarte cuminţi, la unison, când a vorbit despre dansul latino ca despre a face dragoste în picioare, într-un mod în care poţi foarte uşor să rămâi însărcinată. Era picanteria de avangardă pentru cei doi dansatori de tango care i-au rotunjit, cu paşi pasional de corecţi, câteva dintre melodii – mereu cu altă rochie ori costum, dar cu aceeaşi înfocare standard pe chip şi cu aceeaşi încordare graţioasă în muşchii disciplinaţi. Cei doi s-au dovedit a fi soţ şi soţie, iar dacă prezentarea lor fusese mai curând aluzivă, punctul culminant prevăzut în regie a făcut deliciul şi scandalul chicotelilor din sală: Julio Iglesias l-a rugat pe dansator să îi îngăduie să îi sărute soţia, apoi l-a pus să se întoarcă cu spatele. Rămaşi în intimitatea scenei, cu reflectoare şi câteva mii de priviri aţintite care nu cred că aşteptau mai mult decât un simulacru, Julio ne-a luat prin surprindere: a sărutat-o în toată regula pe dansatoarea vibrândă, lăsând în urmă aceeaşi dâră vâscoasă de amor şi amantlâc.
Am ascultat pe 22 iulie, la Sala Palatului, una dintre marile voci ale lumii. Inconfundabilă şi de o valoare incontestabilă. Totuşi nu cu căldura, nu cu suavitatea ei am rămas plecând de la un concert care s-a terminat la fel de brusc ca unele iubiri. Ceea ce impregnează, ceea ce încarcă în concertele lui Julio Iglesias este atmosfera – una de amor la numitorul comun. Când tânjindă şi suspinândă, când alunecos de pasională, ca nişte cearşafuri jilave, sleite de prea multă iubire, ea emană un abur greu de pe o scenă pe care toată lumea pare să se istovească în dragoste: basistul cu basul, genialul saxofonist cu saxofonul său, vocalistele cu aerul pe care îl unduiesc în dans, Julio cu dansatoarele.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.