În weekend-ul 6-8 septembrie s-a desfăşurat la Câmpulung Muscel ediţia 2013 a Festivalului concurs Posada Rock. Timp de trei zile, pe scenă amplasată pe Stadionul Municipal din Câmpulung, au urcat 14 trupe în concurs şi alte 8 trupe în recital.

Ziua 1 de Posada Rock 2013

Concursul a început în jurul orelor 16:30 cu trupele Simbolic, Erase, Elendil, Sinfold, Radical Acoustic, Focuri şi Synethic. Fiecare din trupele participante a încercat prin prestaţia live să impresioneze juriul, asigurându-şi astfel un loc în finala de duminică, 8 septembrie. La sfârşitul primei zile de concurs, s-au calificat în finală trupele: Focuri (Roman), Radical Acoustic (Baia Mare) şi Syntethic (Cluj-Napoca).

Seara de 6 septembrie s-a încheiat cu recitalurile formaţiilor Up To Eleven, Nişte Băieţi şi Z.O.B. Up To Eleven au încălzit publicul prezent cu piese proprii, dar şi cu câteva preluări îndrăzneţe după Nirvana – „Lithium” şi Foo Fighters – „Pretender„.

Concert Nişte Băieţi, în prima zi de Posada Rock 2013 - Foto: Csiki Alex

Concert Nişte Băieţi, în prima zi de Posada Rock 2013 – Foto: Csiki Alex

Cu o energie debordantă, înfruntând frigul şi concurând cu meciul România-Ungaria, trupa Nişte Băieţi a reuşit să binedispună publicul cu al lor stil inconfundabil „descurcando punk rock”. Cele mai cunoscute piese ale „epocii de aur” au răsunat la Câmpulung. „Vagabondul vieţii mele”, „Fotoliul din odaie”, „Lasă-mi toamnă pomii verzi”, „Cu mine de-ai fi” sau „Harap Alb” sunt doar câteva dintre şlagărele cântate, varianta propusă de Albert Mihăiţeanu (voce), Gabi Georgescu (chitară), Niculae Barbu ( chitară bas) şi Modrea Andrei Dan fiind una punk rock cu mult umor. Şlagărele interpretate sună actual, reorchestrarea gândită şi realizată de ei în manieră punk rock este inspirată, rezultatul concertelor Nişte Băieţi fiind bună dispoziţia molipsitoare.

ZOB pe scena de la Posada Rock 2013 - Foto: Csiki Alex

ZOB pe scena de la Posada Rock 2013 – Foto: Csiki Alex

Z.O.B. au urcat pe scenă oferind câmpulungenilor un concert plin de voioşie cu hiturile care i-au consacrat de-a lungul unei cariere de 20 de ani. „Telenovele”, „Cântec de Dragoste”, „Printre nori”, „Sanitaru de cârciumă” sau „Marea” au fost cântate alături de publicul inimos, nu şi numeros prezent la festival. Cei patru componenţi ai trupei Z.O.B: Moşu, Lonţi, Vlad şi Forrest au cântat cu plăcere, piesele lor sunt puternice, sunt ironice, iar publicul le-a gustat din plin.

Ziua 2 de Posada Rock 2013

Sâmbătă, 7 spetembrie, tot de la 16:30 au urcat pe scena din Câmpulung Muscel trupele aflate în concurs: Voodoo Puppets, The Kryptonite Sparks, Crimena, Camera 101, Masked Toys, Greenish şi Shadowsail. Stilurile muzicale prezente în cea de-a doua zi de concurs au pornit de la alternativ rock către metal. Trupele care au convins juriul să treacă mai departe în finală au fost: The Kryptonite Sparks (Botoşani), Masked Toys (Bucureşti/Bacău) şi Shadowsail (Cluj-Napoca).

Goodbye to Gravity în a doua zi de Posada Rock 2013 - Foto: Csiki Alex

Goodbye to Gravity în a doua zi de Posada Rock 2013 – Foto: Csiki Alex

Recitalurile au început în forţă cu L.O.S.T., o trupă care a dovedit încă o dată faptul că scena metal românească are potenţial şi calitate, urmându-le Goodbye to Gravity pentru a întări acest lucru. Bucureştenii de la Goodbye to Gravity au ridicat publicul în picioare, oferindu-le un mix de forţă şi melodie.

Luna Amară au încheiat a doua seară de concerte la Câmpulung Muscel - Foto: Csiki Alex

Luna Amară au încheiat a doua seară de concerte la Câmpulung Muscel – Foto: Csiki Alex

Luna Amară a fost cea care a încheiat a doua seară a Festivalului Posada Rock. Piesele lor cu atitudine, mesajele profund angrenate în realităţile triste ale societăţii româneşti nu au rămas fără răspuns din partea publicului câmpulungean, aceştia alăturându-se mişcării „Uniţi Salvăm Roşia Montană”. „Gri Dorian”, „Albastru”, „Pietre în alb”, „Lume oarbă”, „Roşu aprins”, „Dizident”, „Happiness provider” sau „Loc Lipsă” sunt doar câteva dintre piesele pe care trupa le-a cântat la Posada. Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă), Nick Făgădar (voce, chitară), Sorin Moraru (bass), Şerban Onţanu (chitară), Răzvan Ristea (tobe) au demonstrat că Luna Amară înseamnă muzică, atitudine, protest, mesaj social, libertatea opiniei, iar cei prezenţi au rezonat cu piesele formaţiei.

Ziua 3 de Posada Rock 2013

Ultima zi a Festivalului Concurs Posada Rock a fost una plină de emoţii pentru trupele aflate în concurs, deoarece juriul a anunţat câştigătorii. În acest an, juriul a fost format din Cristi Gram (chitarist Phoenix, fondatorul trupei Awake –  trupă tribut Dream Theatre), Alex Revenco (jurnalist), Bogdan Trîmbaciu (chitarist în trupa Siffting Sands), Ştefan Raul Gabriel (artist independent, baterie) şi Răzvan Brăileanu (basistul trupei Shiffting Sands). Clasamentul final al Festivalului Concurs Posada Rock 2013 este următorul:

Marele Premiu: Focuri
Locul I: Masked Toys
Locul II: Shadowsail
Locul III: Synethic

The Kryptonite Sparks şi Radical Acoustic au luat menţiune la această ediţie. După acordarea premiilor, trupele câştigătoare au susţinut câte un mini recital.

Focuri - Marele Premiu - Foto: Csiki Alex

Focuri – Marele Premiu – Foto: Csiki Alex

Masked Toys - Locul I - Foto: Csiki Alex

Masked Toys – Locul I – Foto: Csiki Alex

Shadowsail - Locul II - Foto: Csiki Alex

Shadowsail – Locul II – Foto: Csiki Alex

Synethic - Locul III - Foto: Csiki Alex

Synethic – Locul III – Foto: Csiki Alex

Surpriza serii a fost oferită de juriu, care a urcat pe scenă pentru un jam session în care au interpretat piese ale unor artişti/trupe legendare: Whitesnake, Lita Ford, Dream Theatre sau Judas Priest. Astfel, formaţia juriului a fost alcătuită din Cristi Gram (chitară), Bogdan Trîmbaciu (chitară), Răzvan Brăileanu (Bas), Ştefan Raul Gabriel (tobe), iar partea vocală a fost susţinută de Sabina Abrudian (solista trupei Awake), momentul fiind inspirat şi apreciat.

Ultimele recitaluri ale ediţiei din acest an a Festivalului concurs Posada Rock au fost susţinute de Tagma – câştigătoarea Locului I la ediţia 2012 a Festivalului şi Vespera – câştigătoarea Marelui Premiu la ediţia 2012 a aceluiaşi Festival. Cele două trupe au creat o atmosferă deosebită pentru publicul rămas şi în ultima zi de Posada Rock.

Posada Rock ediţia 2013 a fost organizat de Asociaţia Rock Culture şi Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Administraţiei Fondului Cultural Naţional.