Fenomenul indie Maxïmo Park ajunge anul acesta pe scena principală a Sziget Festival 2012, scenă pe care vor urca şi cei de la The Roots. Pentru evenimentul ce se va desfăşura între 6 şi 13 august 2012 la Budapesta au mai fost confirmaţi şi Kraak & Smaak, Agnes Obel, Beardyman, Citizens! şi Bonaparte.

Maxïmo Park şi-au lansat albumul de debut în 2005 la 5 ani după lansare, însă aşteptarea a meritat din plin pentru fanii lor pentru că „A Certain Trigger” a fost nominalizat la premiile Mercury. Cei 12 ani de carieră ai trupei au fost încununaţi cu discuri de aur, single-uri de top şi milioane de fani. Britanicii vor putea fi ascultaţi la Sziget pe scena mare pe 9 august la puţin peste o lună de la lansarea albumului cu numărul patru.

Tot pe 9 august 2012 vor concerta la Sziget şi hiphop-erii de la The Roots a căror carieră, mai mult decât impresionantă, se întinde pe 25 de ani. Patru premii Grammy şi alte şase nominalizări, 10 albume de studio vândute în nenumărate exemplare şi abordarea unică pe care o au asupra hiphop-ului i-au transformat în simboluri ale unei generaţii de muzicieni americani.

Kraak & Smaak nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru fanii muzicii electronice. Trio-ul olandez a realizat de-a lungul timpului remixuri pentru artişti ca Moby, Jamiroquai, Caro Emerald sau Fedde Le Grand. Kraak & Smaak vor mixa în Arena vineri, pe 10 august 2012.

Patru noi confirmări pentru scena A38

Daneza Agnes Obel este una dintre artistele care în ultimii ani au luat prin surprindere piaţa muzicală europeană. Cu un album de debut ce a primit şase discuri de platină şi nenumărate premii Agnes Obel va cânta în stilul său melancolic şi plin de emoţie pe scena A38 a festivalului de la Budapesta.

La polul opus, cu un show ce poate fi numit o explozie de energie, se găseşte Beardyman. Britanicul pe care BBC l-a numit „King of Sound and Ruler of Beats” este în ultimii ani prezent pe scenele festivalurilor din toată lumea cu reprezentaţiile de beatbox speciale şi looping-urile live unice.

Citizens! sunt britanicii ai căror sound synth-pop a atras atenţia iubitorilor acestui gen muzical. Iar ”True Romance” şi “Reptile“ nu au făcut decât să le confirme talentul şi să le demonstreze pasiunea pentru muzică. Ei vor fi prezenţi pe scena A38 a festivalului pe 9 august, iar pe 11 august 2012 vor concerta la ediţia din acest an a Summer Well de la Buftea.

Bonaparte sunt cei care încheie lista celor mai recente confirmări din line-up-ul Sziget 2012. Punkerii berlinezi sunt recunoscuţi pentru show-urile live complexe care implică actori, dansatori şi decoruri speciale. Bonaparte va concerta la Sziget pe scena A38 pe 8 august 2012.

Magic Talent la Sziget 2012

Anul acesta organizatorii festivalului au pregătit o mulţime de surprize, printre acestea şi concursul Magic Talent. Competiţia are trei categorii: acrobat, queer şi dansator pentru care perioada de înscrieri este între 25 mai şi 20 iunie 2012. Înscrierea se face prin încărcarea unui clip personal de maxim 2 minute pe site-ul concursului. 36 de artişti vor avea şansa să urce pe scena Magic Mirror a Sziget 2012, iar la finalul competiţiei cei selectaţi vor deveni rezidenţi ai scenei la ediţia din 2013.

Cumpara bilet

Biletele şi abonamentele pentru Sziget Festival 2012 se pot achiziţiona online din reţeaua Eventim.

Pe scenele festivalului vor mai concerta anul acesta The Killers, The Stone Roses, Dirtyphonics, DJ Fresh (SA), Caro Emerald, Borgore, Dope D.O.D., Lamb, Black Seeds, Wild Beasts, Amon Amarth, Flux Pavilion, Saint Etienne, Anti Flag şi mulţi alţii.

Foto: www.wmeentertainment.com