Home » Festivaluri » Festivalul In Transylvania 2014
În perioada 10-13 iulie 2014, în zona turistică Sâmbăta – Draguş din Ţara Făgăraşului, judeţul Braşov, se va desfăşura prima ediţie de In Transylvania, primul festival din România organizat pe o pârtie de schi, un mix bun de muzică, teatru, activităţi de aventură şi competiţii sportive.
Joi, 10 iulie 2014
Fade Out
Jak DC
Toulouse Lautrec
Luna Amară
Vineri, 11 iulie 2014
Operentzia
Alternosfera
Subcarpaţi
Kiril Djaikovski feat. TK Wonder
Sâmbătă, 12 iulie 2014
Aura
Domino
Şuie Paparude
Zdob şi Zdub
Nico de Transilvania
Duminică, 13 iulie 2014
Basska
Iva Nova
Dubioza Kolektiv
Nico de Transilvania
Localizat pe o pârtie de schi la poalele munţilor Făgăraş, la o altitudine de 690 m şi înconjurat de pădure, festivalul oferă o perpectivă spectaculoasă asupra Ţării Făgăraşului cu toate atracţiile turistice din zonă, iar pe timp de seară acesta devine un adevarat spectacol vizual. Pe o rază de aproximativ 20 de km se găsesc numeroase obiective şi atracţii turistice: Cetatea Făgăraşului, Mănăstirea Sâmbăta, Herghelia Sâmbăta, Cabana Sâmbăta, Ştrandul Victoria, Transfăgărăşanul, Bâlea Lac dar şi satele din comunitatea Ţării Făgăraşlui, pastrăvării şi o multitudine de trasee turistice.
Aflată la o distanţă de 3 ore şi jumătate de Bucureşti, o oră de Sibiu şi o oră de Brasov, amplasarea festivalului oferă peste 2000 de locuri de cazare pe o rază de 3 km. Celor care prefera să stea la cort organizatorii au pregătit un camping în mijlocul unei poieni chiar lângă zona de festival.
Pe langa muzică, teatru şi alte activităţi menite să facă atmosfera una de neuitat, In Transylvania şi Clubul Sportiv Smart Atletic organizează Maratonul Transilvaniei, o competiţie sportivă cu 2 probe independente: MTB Cross-country şi Trail Running. Fiecare întrecere are 2 trasee pe grade de dificultate mediu şi avansat.
Accesul în zona festivalului se face pe baza abonamentului sau biletului de o zi disponibile pe www.myticket.ro sau www.iabilet.ro. Preţul unui abonament este de 70 lei, iar biletele de o zi variază înte 10 şi 35 lei.
Festivalul In Transylvania îşi propune să contribuie din plin la dezvoltarea turistică a zonei şi să promoveze cultura şi datinile Ţării Făgăraşului.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.