ROCK DAYS 2026

7–8 aug 2026 · 18:00
14+
Lineup

Lineup ROCK DAYS 2026

7–8 aug 2026 · NIBIRU, Costineşti

Ziua 1 · Vineri, 7 aug


Ziua 2 · Sâmbătă, 8 aug

Depunem eforturi constante pentru ca informațiile să fie corecte și actualizate. Totuși, pot apărea inadvertențe — erori de redactare, modificări nesemnalate, sau omisiuni. Îți recomandăm să verifici direct pe site-ul organizatorului.

Promoter
Marian Sarău · · #333383

În perioada 7-8 august 2026, la Nibiru din Costinești are loc prima ediție a festivalului ROCK DAYS. Iris, Subcarpați, byron, direcția 5, VAMA, Vița de Vie Zdob și Zdup se regăsesc printre artiști confirmați pentru cele 2 zile de festival.

ROCK DAYS aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Bilete și abonamente ROCK DAYS 2026

Abonamentele și biletele de o zi pentru ROCK DAYS 2026 de la Nibiru pot fi cumpărate de pe nibiru.net, la următoarele categorii de preț:

Abonamente ROCK DAYS 2026

  • Abonament General Access – 2 zile: 99 lei
  • Abonament Golden Circle – 2 zile: 199 lei
  • Abonament VIP – 2 zile: 399 lei
  • Abonament Ultra VIP – 2 zile: 499 lei

Bilete de o zi ROCK DAYS 2026

  • Bilet de o zi Acces General: 75 lei
  • Bilet de o zi Golden Circle: 125 lei
  • Bilet de o zi VIP: 225 lei
  • Bilet de o zi Ultra VIP: 275 lei

Prețul biletelor și abonamentelor vor crește pe măsura ce se apropie evenimentul, urmând ca un abonament să ajungă la 400 lei (Acces General), 700 lei (Golden Circle), 900 lei (VIP) și 1000 lei (Ultra VIP). Costul unui bilet de o zi va ajunge la 225 lei și va crește în funcție de categorie.

Beneficiile fiecărui tip de abonament sunt afișate în pagina de achiziție.

ROCK DAYS 2026 este organizat de Nibiru.

Program concerte

Vineri, 7 aug

Informațiile au caracter informativ și pot fi incomplete sau modificate fără notificare prealabilă. Verifică direct sursele oficiale ale organizatorului.

Bilete

Vârsta minimă pentru participarea la acest eveniment este de 14 ani. Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 15 ani trebuie să fie însoțiți de un părinte sau tutore legal. Părintele/tutorele legal trebuie să dețină, de asemenea, un bilet valid pentru a intra în eveniment.

Minorii care doresc să participe la festival trebuie să aibă asupra lor Declarația de acord parental semnată de părinte / tutore legal.

Toate biletele sunt NERAMBURSABILE.

Toate biletele sunt NOMINALE și NETRANSFERABILE.

Numele complet al participantului trebuie furnizat în termen de 7 zile de la data achiziției. Dacă biletul nu este personalizat în termen de 7 zile, se va percepe o taxă de 75 RON pentru personalizarea biletului. Dacă participantul nu se poate prezenta la eveniment, biletul devine nul, iar numele de pe bilet nu poate fi schimbat ulterior.

Prin achiziționarea unui bilet, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Regulamentul Oficial.

Cumpără bilete de la

Despre artiști

VAMA

Alternative / Indie Rock

Vama este o trupă românească pop-rock ce a fost înfiinţată în anul 2006 de către Tudor Chrilă (voce) şi Eugen Caminschi (chitară). Formaţia a luat naştere în urma destrămării trupei Vama Veche. În prezent, celor doi li se alătură Lucian Cioargă (tobe), Dan Opriş (bass) şi Gelu Ionescu (clape).

De-a lungul carierei de peste 10 ani, Vama a lansat albumele: "Vama" (2008), "2012" (2012) şi "Better" (2017), dar şi DVD-ul concertelului de lansare al materialului discografic "2012", de la Sala Palatului.

Printre hiturile formaţiei se numără "Perfect fără tine", "Copilul care aleargă către mare", "Epidemie de iubire", "Fata în boxerii albi" şi "Post Iubire".

Pe lângă cariera muzicală alături de Vama, solistul Tudor Chirilă este şi actor, compozitor, producător şi jurat în show-ul de talente Vocea României.

Trupa Vama susţine concerte în toată ţara, atât în cluburi, cât şi pe scenele celor mai importante festivaluri din România (Untold şi Neversea) sau din afara ţării. (Raluca Mămăligan)

Toate concertele VAMA →

Viţa de Vie

Rock

Vița de Vie este una dintre formațiile de referință ale rockului alternativ românesc, activă încă din anii ’90 și apreciată pentru versatilitatea stilistică, energia concertelor live și capacitatea de a se reinventa constant. Condusă de Adrian Despot, formația și-a construit o identitate distinctă prin combinația dintre alternative rock, metal, funk, hardcore și influențe experimentale.

Trupa s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă prin albume precum „Fenomental” (1999), „Doi” (2002), „Egorama” (2004) și „Șase (-)” (2016), materiale care au contribuit la definirea rockului alternativ românesc din ultimele decenii. Piese precum „Praf de stele”, „Basul și cu toba mare”, „Și ce?”, „Sunetul mai tare” și „Varză” au devenit repere pentru publicul rock din România și sunt nelipsite din concertele formației.

De-a lungul carierei, Vița de Vie a colaborat cu artiști din zone muzicale diverse, inclusiv cu Subcarpați, explorând constant noi direcții sonore și formule creative. Formația este recunoscută și pentru proiectele sale speciale, inclusiv reinterpretările acustice și concertele multimedia.

Vița de Vie a urcat pe scenele unor festivaluri importante precum Electric Castle, UNTOLD, ARTmania Festival și Summer Well, fiind apreciată pentru intensitatea și dinamica show-urilor live. Prin longevitatea carierei, influența asupra scenei alternative și evoluția constantă a sound-ului, Vița de Vie rămâne una dintre cele mai importante formații din muzica românească contemporană.

Toate concertele Viţa de Vie →

Zdob şi Zdub

Folk / Country Rock

Formaţia Zdob şi Zdub a luat naştere în 1994, în Republica Moldova, la Chişinău. Trupa formată din Roman Iagupov, Mihai Gincu, Sveatoslav Starus, Andrei Cebotari, Valeriu Mazilu şi Victor Dandes a reuşit în cei aproape 25 de ani de carieră să cucerească atât publicul din Republica Moldova, cât şi pe cel din România datorită ritmurilor originale care îmbină muzica hardcore cu folclorul moldovenesc şi graţie nebuniei pe care o dezlănţuie pe scenă.

Trupa Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 9 materiale discografice, care include hituri precum "Videli Noch", "Moldovenii s-au născut", "Bunica bate toba", "Dj Vasile", "Trece vremea omului" şi "Mioriţa". Piesele formaţiei au avut un succes enorm, astfel că numeroase posturi de radio le-au preluat pentru a le difuza, iar băieţii au lansat şi videoclipuri pentru 17 dintre piesele cele mai îndrăgite de fani.

Zdob şi Zdub a susţinut concerte în mai bine de 20 de ţări din Europa şi a cântat în cadrul unor festivaluri importante precum Sziget (Ungaria), Roskilde (Danemarca), Festival sin Fronteras (Franţa), Exit (Serbia), EuroSonic (Olanda), Woodstock (Polonia), Krefelder Folkfest, Tanz&Folk Festival Rudolstadt şi S.O.M.A. din Germania. În România, trupa a concertat la festivalurile Fete de la Musique, Stufstock, Cerbul de Aur, Peninsula şi Folk You.

Pe lângă concertele din cadrul festivalurilor, Zdob şi Zdub s-a bucurat şi de şansa de a cânta în deschiderea concertelor unor trupe celebre precum Korn, Biohazard, Soulfly, Rage Against The Machine, Linkin Park şi Red Hot Chili Peppers. De asemenea, Zdob şi Zdub a reprezentat Moldova la ediţiile din 2005 şi 2011 ale concursului Eurovision, ocupând locul 6, respectiv 12. (Iulia Popa)

Toate concertele Zdob şi Zdub →

Robin and The Backstabbers

Alternative / Indie Rock

Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock alternativ înfiinţată în 2010. Proiectul, conceput iniţial de solistul principal şi chitaristul Andrei Robin Proca ca formaţie de coveruri "Graceland", album de Paul Simon, a ajuns unul dintre cele mai populare din scena underground, remarcându-se prin sound-ul specific, autodenumit pop melodramatic, şi versurile predominant în limba română.

Pe lângă Robin, trupa îi mai numără pe Florentin Vasile (chitară), Vladimir Proca (tobe), Radu Moldovan (percuţie), Andrei Fântână (clape) şi Eugen "Oigăn" Nuţescu, membru fondator Kumm şi Moon Museum (bas şi ukulele). În concerte, toţi membrii formaţiei îşi demonstrează abilităţile de multi-instrumentişti.

Trupa are la activ două albume, "Stalingrad" (2012) şi "Arhanghel’sk" (2015). Acestea fac parte din trilogia "Bacovia Overdrive", ce urmează să fie completată de un al treilea album, "Vladivostok".

În concerte se caracterizează prin setlist-uri variate, dar din care nu lipsesc şi piese îndrăgite de fani, cum ar fi "Vânătoarea regală", "SPNZRTR", "Soare cu dinţi", "Sat după sat" sau "Când te-am cunoscut, Cristina", uneori în variante reinterpretate.

Pe lângă participarea la diverse festivaluri (Natura Fest, Creative Fest, Padina Fest, dar și Electric Castle, Afterhills sau fEAST Fest în Londra), se mai pot lăuda cu abordări inedite în materie de live: concertele de dimineaţă din clubul Control din Bucureşti, concertul pe o scenă plutitoare pe Dâmboviţa (UrbanFest 2015), concertele de început de an din Berăria H sau proiectul "Reconstituirea" (un concept de concert electro-acustic bazat pe filmul omonim regizat de Lucian Pintilie). (Alina Caramarin)

Toate concertele Robin and The Backstabbers →

IRIS

Rock

Iris este una dintre cele mai importante și longevive formații din istoria rockului românesc, activă încă de la finalul anilor ’70. Trupa a devenit în timp un simbol al scenei rock autohtone, traversând mai multe generații și schimbări de componență fără să își piardă identitatea muzicală.

Perioada definitorie pentru formație a început în anii ’80, odată cu alăturarea lui Cristi Minculescu, una dintre cele mai recognoscibile voci ale rockului românesc. Albumul de debut „Iris I” (1984) a deschis drumul unei cariere de succes, urmată de numeroase materiale discografice care au consolidat popularitatea trupei. De-a lungul timpului, IRIS a lansat albume apreciate precum „Nu te opri” (1988), „1993” (1993), „Mirage” (1998) și „Maxima” (2005).

Printre cele mai cunoscute piese ale formației se numără „Floare de iris”, „Somn bizar”, „Strada ta”, „Să nu crezi nimic”, „De vei pleca”, „Trenul fără naș” și „Eterna”, melodii devenite repere pentru publicul rock din România. Trupa a realizat și colaborări importante, inclusiv cu Felicia Filip, Uriah Heep și Puya.

De-a lungul carierei, IRIS a primit numeroase premii și distincții, iar în 2007 membrii formației au fost decorați cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru contribuția adusă muzicii rock românești. Tot în 2007, trupa a deschis concertul The Rolling Stones de la București, iar în 2010 a urcat pe scenă înaintea show-ului AC/DC.

Prin influența majoră asupra rockului românesc și legătura specială construită cu publicul de-a lungul deceniilor, IRIS rămâne una dintre cele mai iubite și respectate formații din muzica autohtonă.

Toate concertele IRIS →

Subcarpaţi

Folk / Country Hip-Hop / Trap

Subcarpaţi, formaţia care îmbină ritmurile moderne de hip-hop şi dub cu muzica tradiţional românească, are succes în rândul tinerilor şi reuşeşte să le trezească interesul pentru folclor.

Proiectul muzical a luat naştere în 2010, iar ideea îi aparţine lui MC Bean (Alexe Marius Andrei), solistul trupei Şuie Paparude, căruia, de-a lungul timpului, i s-a alăturat o armată de colaboratori din lumea muzicii electronice şi hip-hop: Dragonu' (Specii), Kazi Ploae, Argatu', Gnom (Raparta), VJ Andri, DJ Limun, DJ Power Pe Vinil, Vali Umbră, Esqu, Georgiana Mănăilă, Mara, Chimie, Mihai Câmpineanu, Mihai Dobre, Andrei Gherghe şi alţii.

Primul material discografic al trupei este "Subcarpaţi" (2010), urmat de "Underground Folclor" (2012) şi "Pielea de gaină" (2014). În 2012 a avut loc şi lansarea albumului "Argatu’" care aparţine compilaţiei "Culese din cartier".

Printre cele mai cunoscute melodii ale trupei Subcarpaţi se numără "M-a făcut muma frumoasă", "Balada românului", "Frunzuliţă, iarbă deasă", "Rege pe deal", "Rău necesar", "Oamenii sunt încă frumoşi" şi "Codrule, Mărite Domn". (Elena Badea)

Toate concertele Subcarpaţi →

Direcţia 5

Rock Pop

Înfiinţată în 1991, de Marian Ionescu, direcţia 5 a devenit una dintre cele mai cunoscute trupe din ţară. De-a lungul carierei, formaţia a abordat diferite stiluri muzicale printre care: pop-rock, rock alternativ şi electronic-rock.

Grupul a debutat în 1992, cu albumul "La vulturul de mare cu peştele în gheare". A urmat perioada "Superstar" (1999), ca ulterior să continue cu materialele "Ambiental" (2006), "Aniversare" (2008), "Emoţie" (2009) şi "Romantic" (2010).

Formaţia este o prezenţă consecventă în muzica autohtonă. Până în prezent, direcţia 5 a lansat peste 15 materiale discografice şi a susţinut sute de concerte. "O fată ca ea", "Dacă ai şti", "Eşti stilul meu", "Iţi mulţumesc" și "Am nevoie de tine" se numără printre cele mai cunoscute piese interpretate de trupă.

De-a lungul carierei, grupul a colaborat cu mai mulţi artişti, printre care: Andra, Paula Seling, Andreea Bănică, Loredana Groza şi Lidia Buble şi Nicoleta Nucă. De asemenea, printre printre principalele activităţi artistice ale formaţiei se numără concertele anuale de la Sala Palatului sau de la Sala Polivalentă şi numeroasele evenimente de pe scena Hard Rock Cafe. (Gabriel Catană)

Toate concertele Direcţia 5 →

Cazare în zonă

iConcert.ro nu este organizatorul evenimentului și nu vinde bilete. Rolul nostru este strict informativ. Depunem eforturi constante pentru ca informațiile să fie corecte și actualizate. Totuși, pot apărea inadvertențe - erori de redactare, modificări nesemnalate, prețuri incorecte sau omisiuni. Îți recomandăm să verifici direct pe site-ul organizatorului. Dacă alegi să cumperi bilete prin linkurile externe, iConcert.ro poate primi un comision de afiliat. Acest lucru nu afectează prețul final plătit de tine.

ROCK DAYS 2026 7 aug 2026 · 18:00

Materiale despre acest eveniment