Editors, formaţie cu personalitate aparte pentru scena muzicală internaţională, şi trupa românească FiRMA, sunt noile trupe confirmate care vor concerta în deschiderea concertului The Cure, prezentat de Rock The City Festival, pe 22 iulie 2019, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. De asemenea, în deschidere vor cânta şi irlandezii de la God is An Astronaut.

Alături de aprecierile critice şi succesul lor în topuri, Editors a beneficiat ăn mod constant de turnee sold-out şi numeroase distribuţii ca headlineri în foarte multe festivaluri. Brandul lor recunoscut ca trupă dark-indie rock este, de obicei, comparată cu sunetul unor trupe precum Echo & Bunnymen, Joy Division, Interpol, The Chameleons şi U2. De asemenea, muzica lor a fost distribuită în Twilight Saga.

Editors sunt o trupa britanică de indie-rock / alternative-rock formată în anul 2002, în oraşul Birmingham. Componenţa actuală înseamnă Tom Smith (voce, chitară, pian), Russell Leetch (bas, sintetizator, backing vocal), Ed Lay (tobe, percuţie), Justin Lockey (chitară principală) şi Elliott Williams (sintetizator, chitare şi backing vocal).

Formaţia are în palmares 6 albume, două dintre ele de platină şi milioane de discuri vândute în întreaga lume.

FiRMA este o trupă românească care adoptă ca gen muzical rock-ul alternativ şi care a luat naştere în anul 2001. Trupa a lansat până în prezent 5 albume şi mai multe videoclipuri, consolidându-şi în acelaşi timp poziţia pe scena muzicală românească prin concertele susţinute periodic în mai multe cluburi din Bucureşti şi prin prezenţa la diferite evenimente, cum ar fi Gala „Rock Frate!”’ sau „Backyard Acoustic Season”.

Una dintre cele mai apreciate piese ale trupei este „Baby Is Crying”, inclusă pe albumul „Exit”, al cărei videoclip a ajuns să fie inclus în playlist-ul postului muzical VH1 Europe. După nominalizările la MTV European Music Awards 2004 la categoria „Best Romanian Act” şi MTV Romanian Music Awards pentru „Best Rock Band” din 2005, FiRMA devine prima trupă românească nominalizată la o secţiune internaţională. FiRMA a reuşit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alţi 15 artişti, printre care şi Sunrise Avenue (Finlanda) şi The Klaxons (Marea Britanie). Datorită apariţiei la acest eveniment, FiRMA s-a bucurat de aprecierile unor artiști precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters.

Bilete concert The Cure în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

Biletele pentru concertul The Cure, ce va avea loc pe 22 iulie 2019 în Piața Constituției din Bucureşti, pot fi achiziţionate din rețelele Eventim și Entertix, dar și online de pe www.eventim.ro și www.entertix.ro, la următoarele categorii de preț:

Categorie Preţ
Categoria Diamond Circle 390 lei  bilete
Categoria Golden Circle 280 lei bilete
Categoria Acces General 220 lei bilete
Categoria Tribuna 1 420 lei bilete
Categoria Tribuna 2 420 lei bilete

Deținătorii unui bilet la concertul Bon Jovi, care vor să își achiziționeze un bilet pentru concertul The Cure, vor beneficia de un discount. Din codul de bare al unui bilet Bon Jovi se vor utiliza primele 10 caractere în procesul de achizție. Un cod poate fi folosit o singură dată, pentru achiziția a maximum 8 bilete.

De asemenea, la 4 bilete cumpărate preţul unui bilet este redus cu 25%, iar la 8 bilete achiziţionate preţul unui bilet este redus cu 30%.

Accesul copiilor sub 3 ani este interzis, iar copiii cu vârsta cuprinsă între 3 li 14 ani pot participa la concert numai însoţiţi de un adult, pe baza unui bilet la preţ întreg (nu se acordă gratuităţi sau reduceri de preţ). Este recomandată protejarea urechilor copiilor cu căşti sau dopuri speciale. Organizatorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru supravegherea copiilor.

De asemenea, spectacolele includ puternice efecte de lumină, care ar putea dauna copiilor sau persoanelor epileptice.

Concertele The Cure şi Editorss din Piața Constituției din Bucureşti sunt prezenzatate de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertaiment.