Duminică, 30 septembrie 2018, de la ora 19:00, Andra susţine concertul „Tradiţional” la Sala Palatului din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire.

La finalul lunii septembrie, românii de pretutindeni sunt invitaţi la Marea Unire Muzicală, pe ritmuri tradiţionale de muzică populară. Cu ocazia Centenarului, Andra va aduce un omagiu muzicii populare româneşti printr-un spectacol inedit în care va interpreta cântece culese din toate regiunile istorice ale țării. Odată cu acestă sărbătoare, cântăreaţa se va întoarce la rădăcinile sale muzicale, acest gen fiind deprins încă din copilărie, datorită influenţei familiei.

„Eu cred că românii au nevoie de acest spectacol. Muzica populară e numitorul comun care ne aduce pe toți în aceeași stare de nostalgie și bucurie în același timp, unește toate generațiile și toți românii indiferent unde s-au născut și unde trăiesc acum. Abia aștept să mi se facă pielea de găină când miile de oameni din Sala Palatului cântă alături de mine piesele sufletului românesc.”, a declarat Andra.

Andra este una dintre cele mai iubite cântăreţe din România, care a debutat în 2001, cu single-ul „În noapte mă trezesc”, inclus pe primul său album, „Andra”, lansat în acelaşi an. De atunci, cântăreaţa a lansat numeroase materiale discografice care s-au bucurat de un success incredibil datorită mix-ului de genuri pe care l-a abordat în muzica sa. Printre realizările sale se numără şi lansarea a două albume de muzică polară: „De la frate la soră” (2007), împreună cu fratele său, Săndel Mihai, şi „Album de familie”, alături de fratele său şi de soţia acestuia, Aurora Mihai.

De-a lungul carierei sale, cântăreaţa a lansat numeroase single-uri, care au ajuns în topuri într-un timp foarte scurt, printre care: „Telephone”, „Inevitabil va fi bine”, „Atâta timp cât mă iubeşti”, „Iubirea schimbă tot” şi „Floare de nu-mă-uita”. În timpul anului, Andra susţine concerte în toată ţara şi cântă în spectacole din cadrul unor festivaluri din România, precum Forza ZU şi Europa FM Live pe Plajă. În primăvara anului 2017, Andra a susţinut primele concerte pe scena Sălii Palatului, „Iubirea schimbă tot”, urmate în 2018 de seria „Aievea„, toate fiind sold out.

Bilete Andra – „Tradiţional” la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Andra – „Tradiţional” de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 30 septembrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria Premium 249 lei bilete
Categoria VIP 199 lei  bilete
Categoria I 149 lei  bilete
Categoria II 99 lei  bilete
Categoria III 79 lei  bilete

Concertul Andra – „Tradiţional” de la Sala Palatului din Bucureşti este organizat de Andra Records.