Bastille, Tom Grennan, Sofi Tukker şi Isaac Gracie completează lineup-ul Summer Well Festival 2018, ce îi cuprinde deja pe Justice, Kodaline, HMLTD, Cigarettes After Sex, The Kooks şi Rationale. Ediţia cu numărul 8 a festivalului va avea loc pe 11 şi 12 august 2018, la Domeniul Ştirbey din Buftea.

Formată în anul 2010, trupa Bastille revine scena Summer Well, după ce au susţinut primul concert pe Domeniul Ştirbey în anul 2014. Bastille a început ca proiect solo al vocalistului Dan Smith, iar ulterior i s-au alăturat clăparul Kyle Simmons, basistul Will Farquarson şi toboşarul Chris Wood. Numele trupei a fost inspirat de ziua de naştere a lui Smith, care coincide cu ziua naţională a Franţei („Bastille Day”).

Albumul de debut, „Blood” (2013), a inclus hituri precum „Pompeii”, „Things We Lost In The Fire” şi „Laura Palmer”, şi le-a adus şansa de a însoţi trupa Muse în turneu. În următorii ani, au experimentat din ce în ce mai mult cu sunetul trupei şi au ajuns la albumul „Wild World” (2016), despre care membrii spun că are un stil mult mai apropiat de personalitatea formaţiei. În prezent, trupa Bastille lucrează la cel de-al treilea album, care urmează să fie lansat pe parcursul acestui an.

Britanicul Tom Grennan, în vârsta de doar 23 de ani, s-a făcut remarcat prin colaborarea cu Chase & Status pe melodia „When It All Goes Wrong”. Tânărul a avut ocazia să devină jucător profesionist de fotbal, însă destinul i s-a schimbat când la o petrecere a cântat melodia celor de la The Kooks, „Seaside”, şi a realizat că aceasta era chemarea pe care trebuia să o urmeze.

Tom Grennan s-a făcut cunoscut cu melodia „Found What I’ve Been Looking For”, care surprinde abilităţile vocale ale artistului. Grennan urmează să îşi lanseze albumul de debut „Lighting Matches” în luna martie şi să pornească în turneul de promovare al materialului. Concertul din cadrul Summer Well va fi cu atât mai special, artistul a declarat că îi respectă foarte mult şi abia aşteaptă să îi cunoască pe cei de la The Kooks, cu care va împărţi scena la festival.

Sofi Tukker, duo-ul american format din Sophie Hawley-Weld şi Tucker Halpern, s-a lansat în anul 2014. Trupa abordează un jungle pop, inspirat din muzica house a anilor ’90. S-a făcut cunoscută prin intermediul single-ului „Drinkee”, melodie care a primit şi o nominalizare Grammy în 2017. Tot pe parcursul anului trecut, trupa a lansat single-ul „Best Friend”, folosit dept coloană sonoră pentru evenimentul de lansare iPhone X.

Printre cei mai tineri artişti din line-up-ul Summer Well 2018 se află şi Isaac Gracie. Artistul a crescut înconjurat de muzică, fiind influenţat de nume precum Bob Dylan, Radiohead, Pearl Jam, Tim şi Jeff Buckley.

În anul 2015, Isaac a înregistrat melodia „Last Words” într-o singură seară şi a făcut-o publică pe un site de muzică, compoziţie care a atras atenţia publicului. Deşi artistul este destul de critic cu compoziţiile seale, „Last Words” a fost una din excepţiile de care a fost mulţumit. Cu timiditate şi versuri de o sensibilitate aparte, Isaac Gracie şi-a finalizat înregistrările la albumul de debut, ce îi va purta numele, şi va fi lansat în luna mai a acestui an.

Abonamente Summer Well 2018

Abonamentele pentru festivalul Summer Well, ce va avea loc între 11 şi 12 august 2018, pe Domeniul Ştirbey din Buftea, sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro şi www.entertix.ro, la preţul special de Very Early Bird, de 295,25 lei (taxe incluse).

Categorie Preţ
Abonamente „Very Early Bird" 295.25 lei (taxe incluse) cumpără

Summer Well este un festival Orange, organizat de Livada.