3 Sud Est - Concerte 3 Sud Est - Pagina 4 din 4 - iConcert.ro

Home » 3 Sud EstPagina 4

3 Sud Est

3 Sud Est a luat fiinţă în anul 1997 şi este una dintre cele mai apreciate şi mai longevive trupe de muzică dance din România. Cei trei componenţi ai trupei, Laurenţiu Duţă, Viorel Sipos şi Mihai Budeanu au lansat zeci de hituri şi, în ciuda unei pauze de câţiva ani, au reuşit să revină cu succes pe scena muzicală şi să-şi recâştige publicul.

Primul lor single, intitulat „Ai plecat”, a devenit un hit încă de la lansare şi a dominat toate topurile muzicale de la acea vreme. 3 Sud Est a lansat ulterior nenumărate alte piese, fiecare transformându-se rapid în hit, cum ar fi „De ziua ta”, „Amintirile”, „Te voi pierde” şi „Vorbe care dor”. Trupa şi-a încetat activitatea muzicală în 2008, după 11 ani în care a cucerit toate topurile, dar s-a reunit în 2014, odată cu lansarea single-ului „Emoţii”, care a devenit şi piesa anului. Pentru a sărbători această revenire, băieţii de la 3 Sud Est au organizat mega-concertul „Emoţii”, găzduit de Sala Palatului.

De-a lungul celor 20 de ani de carieră, trupa 3 Sud Est a lansat 13 materiale discografice, printre care se numără cunoscutele albume „3 Sud Est”, „Visul meu”, „Îmi plac ochii tăi”, „Sentimental”, „Cu capu-n nori” şi „Iubire”. De asemenea, 3 Sud Est a înregistrat peste 100 de piese, majoritatea devenind hituri şi fiind difuzate la toate staţiile de radio, în cluburi şi discoteci.

De la revenirea cu forţe proaspete din 2014, 3 Sud Est a mai lansat single-urile „Liberi”, „Tic-Tac”, „Adio”, „Cine eşti?” şi „Stele”, şi a avut şi o colaborare fructuoasă cu INNA pentru piesa „Mai stai”. (Iulia Popa)

Concerte, ştiri, recenzii şi galerii foto cu 3 Sud Est

Concert 3 Sud Est – „Emoţii” la Sala Palatului din Bucureşti

Vineri, 9 mai 2014, 3 Sud Est va concerta la Sala Palatului din Bucureşti. „Emoţii”, aşa cum a fost intitulat spectacolul, va începe la ora 19:30 şi este primul de mari dimensiuni susţinut de trupă după reunire.  
9 May 2014     ,

POZE: Horia Brenciu la Romexpo din Bucureşti

Seria de concerte cu care Horia Brenciu şi HB Orchestra şi-au bucurat fanii prezenţi la Romexpo, din Bucureşti, a debutat pe 29 martie 2014. Cunoscutul artist a avut alături de el o mulţime de invitaţi, printre aceştia: Antonia, 3 Sud Est, Pepe, dar şi o parte dintre concurenţii săi de Vocea... 

Holograf, 3 Sud Est, Robin And The Backstabbers confirmaţi la On Air Music Awards 2014

UPDATE 16.04.2014: Ediţia din acest an a galei On Air Music Awards nu va mai avea loc, din cauza costurilor uriaşe pe care un astfel de proiect le implică. Anularea ediţiei de anul acesta nu înseamnă anularea proiectului, acesta va fi reluat atunci când condiţiile economice o vor permite. Holograf... 

3 Sud Est va concerta în mai 2014 la Sala Palatului din Bucureşti

După o pauză îndelungă, trupa 3 Sud Est revine pe piaţa muzicală din România cu un nou single şi un concert de proporţii. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti pe 9 mai 2014 şi poartă numele single-ului, „Emoţii”.  

BLOG: La mulţi ani Mr. Jack!

Joi seară, pe 27 septembrie, am fost invitaţi în clubul bucureştean Fratelli să sărbătorim 162 de ani de la naşterea lui Jack Daniel. Luna septembrie este luna lui Mr. Jack şi anul aceasta a fost sărbătorit cum se cuvine în mai multe cluburi din ţară, la Iaşi, Piteşti, Timişoara, Constanţa,... 
   

Romanian Music Awards 2012 la Craiova

Vineri, 8 iunie 2012, la ora 19:00, în Piaţa Mihai Viteazu din Craiova se va desfăşura cea de-a zecea ediţie a Romanian Music Awards. Evenimentul va fi prezentat de CRBL şi soţia sa Elena.  

3 Sud Est va concerta pe scena Romanian Music Awards 2012

La patru ani de la ultimul concert al trupei 3 Sud Est, Laurenţiu, Viorel şi Mihai le vor oferi fanilor o surpriză, cei trei urmând să concerteze pe scena Romanian Music Awards 2012 (RMA 2012). Show-ul va avea loc pe 8 iunie 2012 în Piaţa Mihai Viteazu din Craiova şi va reuni cele mai importante... 


Social Media

iConcert.ro