Acest eveniment a avut loc in data de 22 Sep 2019.
Vezi alte evenimente cu , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă şi duminică, pe 21 şi 22 septembrie 2019, de Zilele Bucureştiului, au loc două evenimente dedicate aniversării a 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului: iCeleBrate my city şi iMapp Bucharest. Intrarea este liberă.

Pe parcursul celor două zile, Bucureștiul va găzdui pe Bulevardul Unirii o serie de activități stradale, concerte, teatru ambulant, animație de stradă, un spațiu culinar, iar în Piața Constituției, pe 21 septembrie, cea de-a 6-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest şi concertele SCHILLER şi Waldeck.

iCeleBrate my City

Pe 21 şi 22 septembrie 2019, pe Bulevardul Unirii (tronsonul cu fântâni, cuprins între Piața Unirii și Piața Constituției) va fi organizată o adevărată petrecere în stradă – iCeleBrate my City.

În fiecare zi, începând cu ora 10:00, vor avea loc o serie de activități stradale pentru toate vârstele, ateliere creative și momente de divertisment pentru copii, jocuri interactive, teatru ambulant și animație de stradă, zeci de artiști costumați de sărbătoare, un bazar urban cu produse locale hand-made și de artizanat, dar și multe alte surprize. Iar cele mai apreciate preparate culinare internaționale de tip street food vor fi gătite pe loc.

iMapp Bucharest 2019

Cea de-a 6-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest, va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 17:00, în Piața Constituției.

Înaintea concursului de 3D video mapping, pe scena din Piața Constituției vor urca SCHILLER și Waldeck.

Cele 8 echipe care își vor prezenta lucrările pe fațada Palatului Parlamentului sunt: Antaless Visual Design (câștigător al festivalului 1minute projection mapping competition din Japonia), George Berlin Studios (câștigător al Premiului Publicului la festivalul Borealis din S.U.A.), 404.Zero (câștigător al festivalului Genius Loci Weimar 2018 din Germania), MØjØ STUDIO (câștigător al festivalului Kyiv Light Festival 2018 din Ucraina), Marco Morgese (câștigător al festivalului Luz y Vanguardias 2019 din Spania), Michele Pusceddu (câștigător al festivalului Zsolnay Light Festival 2019 din Ungaria), René şi Andrzej (câștigători ai Premiului Juriului la festivalul iMapp Bucharest 2018 din România) și Mindscape Studio (câștigător al Premiului Publicului la festivalul iMapp Bucharest 2018 din România).

Echipele finaliste vor crea lucrări de 3D video mapping cu durata de 4 minute, pe tema „O singură hartă. Călătorii diferite. Descoperiţi lumea video mapping-ului la iMapp Bucharest!”. Din juriu fac parte experţi şi reprezentanți de seamă ai artelor vizuale internaţionale care reprezintă festivalurile partenere.

De asemenea, concursul își păstrează o componentă interactivă esenţială, publicul având posibilitatea şi în acest an să își voteze echipa favorită, printr-un SMS cu tarif normal la numărul 1843, disponibil în seara evenimentului.

Zilele Bucureştiului 2019 sunt organizate de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.