Spike și Irina Rimes s-au duelat timp de peste 2 ore, în cadrul celei de-a patra ediții Red Bull SoundClash, la Romexpo din București, iar cei peste 3500 de fani au decis câștigătorul, după 4 runde dificile, care au întins limitele creativității. Doar 1 decibel a făcut diferența între cei doi artiști, scorul final fiind: 450.2 (Spike) versus 449.1 (Irina Rimes).

Cu o listă de invitați speciali, David Ciente, Damian Drăghici, Surorile Osoianu, Adrian Minune și Carla’s Dreams, ediția a 4-a Red Bull SoundClash a fost o bătălie creativă a genurilor muzicale din România.

Pe cele 2 scene dispuse față-n față, cu publicul aflat decisiv în mijlocul arenei, confruntarea muzicală a fost una extrem de disputată de ambele părți. Adrian Despot a fost MC-ul, iar Gojira DJ-ul. Formatul competiției a inclus 4 runde muzicale plus una de încălzire, runde care-au provocat limitele creativității fiecărui artist și i-au obligat să iasă serios din zona lor de confort.

Cei doi artiști au fost scoși serios din zona lor de confort

Runda The Cover s-a jucat pe „Crazy” (Gnarls Barkley), pe care Irina a interpretat-o în pași de dans, iar Spike a prelucrat-o în limba română. La runda Takeover, piesele lui Spike au fost cântate de Irina Rimes și invers. „În Palme”, „Nimic”, „Bagă” și „Paparude” au fost testul pe care l-au dat cei doi artiști din muzica celuilalt și l-au trecut cu brio.

Irina Rimes la Red Bull SoundClash 2022 – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!

The Clash i-a purtat pe miile de fani din arenă în alte zone muzicale. Gojira, DJ-ul evenimentului, i-a trimis să experimenteze rând pe rând, pe Irina, Spike și cei peste 3.500 de fani prezenți reggae, electro și folclor. „Naufragiat”, „Bandana” și „Piesa noastră” s-au reinventat pe ritmuri jamaicane, publicul având ocazia să asculte și interpretările pieselor „Modest” și „Cosmos” în stil electro, dar și „Scandal” și ,,Ielele” în cheie folclorică, ultima interpretată alături de Damian Drăghici la nai și Surorile Osoianu la voce.

Spike la Red Bull SoundClash 2022 – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!

La ultima rundă, The Wildcard, cei doi au trebuit să scoată „asul” din mânecă și să aducă un invitat special pe fiecare scenă. Spike a surprins pe toată lumea cu apariția lui Adrian Minune, iar pe scena albastră au răsunat hit-urile „Manele”, „Chef de chef” și „Așa sunt zilele mele”. Irina a făcut un adevărat show alături de Carla’s Dreams cu „Eroina” și „Ne bucurăm în ciuda lor”.

Peste o lună de repetiții pentru confruntarea Red Bull SoundClash

Cei doi artiști s-au antrenat timp de o lună și jumătate pentru acest show și au muncit serios ca să ducă producția acolo unde merită: un show muzical unic în România în care doar ovațiile publicului decid câștigătorul serii.

”Nu a fost ușor. Am zis că «Acesta este proiectul în care trebuie să dăm tot!». Am stat 2 săptămâni și ceva în repetiții și pe drumuri și am dormit chiar și în dubă. În drumul spre concerte făceam track-uri, învățam partituri, am învățat piese noi, am refăcut piese pe care le știam. A fost greu, dar mai devreme vorbeam cu băieții mei, cu colegii mei de scenă, că SoundClash-ul a fost pentru noi până ieri. Azi nu mai este SoundClash pentru noi, azi este show și ne distrăm pe scenă. Uităm de tot stresul pe care l-am avut toate zilele astea, toate nopțile nedormite și tot ce s-a adunat. Astăzi ne distrăm!” ne-a povestit Irina Rimes înainte de a urca pe scenă.

”Prima dată nu mi-am dat seama cât de mare e, m-am uitat, am văzut ceva în trecut, că a fost și Grasu. Acum când am văzut despre ce e vorba cu adevărat, am zis: «Wow! Senzațional!». […] Ieri la probe mi-am dat seama ce show o să fie. La un moment dat te aștepți cum o să fie, că avem o chitară, o tobă, și-o clapă, n-o să iasă cine știe ce. Și cumva te gândești, o să iasă?! Și când dai play, mamă!” ne-a mărturisit Spike înaintea confruntării.

Publicul prezent la Red Bull SoundClash 2022 – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!

Competiția a fost mare, fiecare dintre cei doi artiști muncind în ultimele săptămâni pentru a-și depăși limitele creativității și pentru a da tot ce au mai bun pe scenă în fața fanilor, aceștia hotărând câștigătorul trofeului Red Bull SoundClash 2022.

”Înainte îmi doream să câștig, după care știam că n-o să câștig, după care nu-mi mai păsa dacă o sa câștig sau nu. Ieri am făcut sound check-ul, iar Spike era pe cealaltă scenă, și mi-am dat seama că nu-mi mai pasă dacă pierd. Îmi pasă dacă o să câștig, pentru că o sa fie meritul publicului meu, dar noi deja treaba ne-am făcut-o, nu știu dacă putem să facem ceva în plus, decât ce facem în sala de repetiții. Aici mă bazez pe public și câți oameni vor veni din partea mea, ceea ce nu pot să controlez. De aceea eu mă las în voia universului și dacă universul o să decidă că astăzi nu a fost seara noastră, atunci aia e, dar n-o să mă supăr pentru că noi, cu experiența asta, astăzi suntem mai buni decât eram acum 2 săptămâni.” – Irina Rimes

Chiar dacă amândoi se respectă foarte mult, fiecare dintre cei doi adversari s-au bazat pe unele avantaje pe care le au, pentru a câștiga competiția, dar, cu toate acestea, au avut și temeri de înfruntat.

”În primul rând, eu și bandul meu care, de la începuturi, plutim prin tot felul de genuri muzicale și pentru noi, proiectul ăsta nu este atipic, este ceva ce facem mereu. Asta ne place să facem și, în sfârșit, a apărut un proiect în calendarul nostru, unde nebuniile și avioanele pe care le facem noi în sala de repetiții își au locul să fie apreciate” – a crezut Irina Rimes că sunt atuurile ei în fața lui Spike.

”Am avut emoții că mă gândeam cum o să fie show-ul. Eu fiind rapper mă gândeam cum o să abordez eu piesele ei. Și cumva am avut norocul să sune și să pot să duc niște piese. Acum să vedem ce o să zică si publicul.” – au fost temerile lui Spike pentru această confruntare.

Irina Rimes și Carla’s Dreams – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!

Ambele echipe s-au bazat pe Wildcard în confruntarea de la Romexpo și au ținut cont de mai multe detalii în procesul de selecție a invitaților.

”Atunci când alegeam noi Wildcardul nostru, ne-am gândit să aibă un nume sonor și ne-am gândit să aibă hiturile alea mari, care pot gâdila orice suflet. Și să se potrivească și cu proiectul. Era ciudat să aducem pe cineva care nu are nicio treabă cu ce cântăm noi.” – susține Irina Rimes

„M-am bazat pe Wildcard, dar nu știam dacă vine. Pe Adrian Minune eu l-am văzut pentru prima oară în viața mea pe scenă la Red Bull SoundClash. Acum l-am văzut prima dată live și a fost wow!” – ne mărturisește Spike.

Spike și Adrian Minune – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!

Pentru Irina Rimes, care este obișnuită cu statutul de jurat în emisiuni de talente, a fost o experiență ”foarte mișto” să participe la o astfel de competiție și să schimbe rolurile. De data aceasta, prestația ei să fie jurizată de către public.

”Este foarte mișto! Este extraordinar! Astăzi stăteam pe canapea la mine în sufragerie, încercam să mă odihnesc și nu reușeam, pentru că au venit părinții, familia, cu cei mici, era gălăgie în casă. Și am venit și aici, la fel, agitație, nu reușeam să mă adun, să mă odihnesc sau să-mi iau suflul înainte de concert, așa cum obișnuiesc să fac. Și mă gândeam că, am avut două săptămâni de stres continuu, foarte, foarte greu a fost, foarte grele au fost aceste două săptămâni, de repetiții, nedormit, plecat, venit, fără viață personală, fără somn, mâncat aiurea, băut aiurea. A fost greu! Este un stres și pentru minte și pentru corp. Și ajunsesem astăzi, după ce a trecut tot stresul asta, să-mi dau seama că a meritat fiecare efort. Pentru că acest gust al concursului îți dă atât de multă adrenalină și cred că asta te face să înaintezi în carieră, tot felul de proiecte de genul asta, care te challenge-uiesc să fii din ce în ce mai bun.”

Multă distracție, adrenalină și surprize peste surprize – de asta au avut parte cei prezenți la Red Bull SoundClash. Cine nu a fost la eveniment sau nu l-a urmărit live, poate vedea înregistrarea acestuia pe Facebook Red Bull România.