Duminică, 8 aprilie 2012, pe scena clubului The Silver Church din Bucureşti au urcat trei trupe de heavy metal „made in Germany”: Palace, Brainstorm şi Primal Fear.

Evenimentul a fost deschis de către cei de la Palace, lor revenindu-le misiunea de a încălzi atmosfera în clubul bucureştean cu piesele lor ce amintesc de trupe precum Gamma Ray sau U.D.O.

Brainstorm încântaţi de publicul român

În jurul orei 21:00 au urcat pe scenă co-headlinerii de la Brainstorm. Trupa a fost înfiinţată în anul 1989  şi are nouă albume la activ, ultimul lor material discografic „On The Spur Of The Moment” fiind lansat anul trecut. Membrii trupei germane a comunicat pe tot parcursul concertului cu publicul, un public nu foarte numeros, dar foarte entuziast ,care a însoţit fiecare piesă cu aplauze.

Brainstorm i-au încântat pe cei prezenţi cu piesele lor puternice de heavy metal/power metal, arătându-se foarte încântaţi de prezenţa lor în România. Pe scena bucureşteană Brainstorm a urcat în formula: Andy B. Franck (voce), Torsten Ihlenfeld (chitară, backing vocal), Milan Loncaric (chitară, backing vocal), Antonio Ieva (bas) şi Dieter Bernert (baterie).

Primal Fear le-au adus fanilor albumul „Unbreakable”

La 22:30 au urcat pe scenă cei de la Primal Fear, formaţie care a fost înfiinţată în anul 1997 din iniţiativa lui Ralf Scheepers (fost vocal Gamma Ray) şi a lui Mat Sinner. Concertul a început cu piesa „Strike„, fiind urmată de „Give ‘em Hell„, „Unbreakable part II„, cele din urmă regăsindu-se pe cel mai recent album al trupei.

Setlistul lor a conţinut şi piese de pe albumele mai vechi: „Nuclear fire” sau „Seven Seals„. Nu au lipsit solo-urile de chitară şi atitudinea unei adevărate trupe de power metal, iar pe parcursul serii mesajele pieselor au reuşit să incendieze atmosfera din The Silver Church.

Întreaga seară trupa a radiat energie, o energie ce a molipsit şi publicul determinându-i să participe cu aplauze şi să fredoneze versurile fiecărei piese. Rechemaţi pe scenă la bis, cei de la Primal Fear au cântat: „Metal is forever” şi „Chainbreaker” spre deliciul fanilor metal prezenţi la eveniment.

Primal Fear a concertat la Bucureşti în formula: Ralf Scheepers (voce), Constantine (chitară), Alexander Beyrodt (chitară), Mat Sinner (bas, voce) şi Randy Black (baterie).

Concertul susţinut de cei de la Primal Fear face parte din turneul de promovare al ultimului album „Unbreakable„. Evenimentul din The Silver Church a fost organizat de Promusic Events şi revista Maximum Rock.

Galerie foto Primal Fear

Foto: Betty Cristea