Pe scenele de la castelul Banffy au urcat în ultima zi de Electric Castle Festival 2013Pendulum (DJ Set) ft MC Verse, Télépopmusik, A-Skillz vs Krafty Kuts, Gojira & Planet H, CTC şi mulţi alţii. Zecii de mii de petrecăreţi s-au bucurat timp de trei zile de show-urile ce au avut loc la Bonţida, lângă Cluj-Napoca.

Atinşi de oboseala celor trei zile de festival, am ajuns la Bonţida la timp ca să-i prindem pe cei de la CTC (DOC, Deliric şi Vlad Dobrescu) pe Main Stage. Chiar dacă era o oră puţin greu de suportat din cauza căldurii, faţă de ce se întâmpla zilele trecute la aceeaşi oră, la CTC chiar a fost lume. Fanii adevăraţi se văd în concerte şi la magazin când cumpără CD-ul. Artiştii adevărați se văd când îşi iubesc fanii, ei au venit de două ori la bis, să nu mai zic reacţia publicului la auzul unor piese precum „Fugi” sau „Fraiere„.

ElectroCastle

După CTC, pe scena principală a urmat orchestra Notes & Ties, formată din studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi condusă de dirijorul Vlad Agachi. Reprezentaţia lor a fost o bine-meritată gură de aer în tot programul celei de-a treia zi de Electric Castle. A fost ca la spectacol, publicul stătea pe jos în faţa scenei, în timp ce orchestra interpreta pasaje din coloanele sonore ale filmelor: Star Wars, Superman, Piraţii din Caraibe ş.a.

Télépopmusik la Electric Castle Festival 2013 - Foto: Irina Iacob / iConcert.ro
Télépopmusik la Electric Castle Festival 2013 – Foto: Irina Iacob / iConcert.ro

Vezi mai multe fotografii din a treia zi de festival în galeria foto!

Aflaţi pentru prima dată la Cluj-Napoca, cei de la Télépopmusik şi-au încântat fanii aseară la Electric Castle Festival. De-a lungul timpului, muzicienii Télépopmusik au colaborat cu Janet Jackson şi au ajuns în topul celor mai bine vândute trupe franceze. Trupa îşi va aduce show-ul live şi pe plaja din Năvodari pentru The Mission Dance Weekend 2013, între 9 şi 10 august.

Electrizare generală

Odată cu A-Skillz vs Krafty Kuts s-a produs descărcarea electrico-muzicală, braţe în aer, 100% energie, ritmuri care nu te lăsau să stai jos. Cei doi artişti de la pupitru efectiv nu îţi dădeau momente de respiro, trebuia să joci după cum îţi cântau ei. Sperăm să-i mai vedem în România cât mai curând.

Paul Harding şi Mc Verse la Electric Castle Festival 2013 - Foto: Irina Iacob / iConcert.ro
Paul Harding şi Mc Verse la Electric Castle Festival 2013 – Foto: Irina Iacob / iConcert.ro

Vezi mai multe fotografii din a treia zi de festival în galeria foto!

Cu o mică întârziere, Paul Harding şi Mc Verse au urcat pe scenă pentru a reaminti publicului român că spiritul Pendulum încă trăieşte, deşi trupa completă nu mai există. Aproape o oră şi jumătate s-au bucurat fanii de reprezentaţia celor doi artişti. MC Verse s-a ocupat bine de public, mereu zâmbitor, mereu într-un dialog deschis. Dacă zilele trecute prin public zburau saci şi pahare fluorescente, aseară am avut în peisaj steaguri tricolore şi călăreţi pe saltea, un fel de crowd-surfing pe saltea gonflabilă. Pendulum au mai putut fi văzuţi în 2011 la B’ESTFEST şi de mai multe ori în cluburile din Bucureşti.

Foaie verde de verdeaţă, party-i până dimineaţă

Pe când credeam că spiritele s-au mai liniştit, au urcat pe scenă Gojira şi Planet H. N-aveai cum să stai de-o parte ţinând cont de muzica celor doi, plus că am avut parte un moment special în care aceştia l-au chemat pe Deliric pe scenă pentru cea mai nouă melodie a lor, „Fac ce-mi place„. Petrecăreţii nu s-au lăsat duşi, nebunia continuând la Dance Garden şi The Stables până în jurul orei 7:00, pe 24 iunie.

Publicul de la Electric Castle Festival 2013 - Foto: Irina Iacob / iConcert.ro
Publicul de la Electric Castle Festival 2013 – Foto: Irina Iacob / iConcert.ro

Vezi mai multe fotografii din a treia zi de festival în galeria foto!

Astfel s-a încheiat un festival tânăr, dar cu potenţial foarte mare. Sperăm să nu fie şi ultima ediţie pentru că ne-a placut foarte mult ce s-a întâmplat pe parcursul acestui weekend la castel în cadrul evenimentului organizat de Boiler Events.

E de apreciat faptul că încet, încet încep să se mişte lucrurile şi la noi în ţară, festivalurile încep să se specializeze, să se nişeze pe o anumită categorie de public. Mă bucur că avem festivaluri precum Rock the City, ARTmania, Sammfest pentru cei care apreciază rockul, Electric Castle, Fusion, Liberty Parade pe partea de electro, Peninsula şi B’ESTFEST mai combinate, dar cu tendinţe de electro. Chiar dacă mai durează până ne punem în rând cu lumea, semne bune anul are.