Hélène Ségara, una dintre cele mai apreciate vocii ale Franţei, va concerta în premieră în Bucureşti, la Sala Palatului pe 21 octombrie 2011. Concertul este organizat în cadrul Festivalului Muzicii Franceze la Bucureşti şi face parte din turneul de promovare al noului ei album, lansat în aprilie 2011 şi intitulat „Parmi la Foule„.

Află mai multe detalii despre concertul Hélène Ségara!

Se anunţă a fi o seară specială, Hélène Ségara va susţine de asemenea un duet cu invitatul special al serii, tenorul Vlad Miriţă, considerat un Andrea Bocelli al României. Cei doi vor interpreta în premieră renumitul hit „Vivo per lei„. Tenorul român este binecunoscut publicului român pentru duetul cu renumita soprană Angela Gheorghiu şi pentru interpretarea specială a unora dintre cele mai cunoscute piese ale tenorului Andrea Bocelli.

Hélène Ségara a fost aleasă în 2001 drept artista anului, în Franţa. Este cunoscută datorită duetului cu Andrea Bocelli, prin interpretarea piesei „Vivo per lei„, versiunea franco-italiană. De asemenea, artista s-a remarcat şi prin alte duete, alături de Laura Pausini sau Bruno Pelletier, dar si prin rolul său din musical-ul „Notre Dame de Paris„. Prin timbrul deosebit al vocii, sensibilitatea, eleganţa sa, Hélène Ségara a ajuns să fie apreciată pe cele mai mari scene din Franţa, Belgia, Rusia, Ucraina, Maroc, Liban, Elveţia şi Canada.

Foto: www.gala.fr