Vineri, 5 martie 2027, de la ora 19:00, spectacolul de muzică populară „Comorile Neamului” revine la Sala Palatului din București cu cea de-a doua ediție, reunind pe aceeași scenă interpreți de folclor din diferite regiuni ale României.
Evenimentul propune o incursiune în tradițiile muzicale românești, prin cântece de dor și de petrecere, dansuri populare și costume tradiționale reprezentative pentru diferite zone ale țării. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Lăutarii, într-un spectacol ce pune în valoare diversitatea și bogăția folclorului românesc.
Pe scenă vor urca Nicolae Botgros, Mioara Velicu, Steliana Sima, Natalia Popescu, Ruxandra Pitilice, Gheorghe Rizea, Ana Dabija, Mariana Ionescu Căpitănescu, Mihaela Gurău, Ion Paladi, Cornelia și Lupu Rednic, Constantin Lătărețu, Ilie Caraș, Emilia Dorobanțu, Grigore Gherman, Valentin Precup, Larisa Cârlugea, Alin Gabriel Matei și Nicușor Iordan. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
Bilete Comorile Neamului la Sala Palatului din București
Biletele pentru concertul Comorile Neamului, care va avea loc pe 5 martie 2027 la Sala Palatului din București, sunt disponibile în rețelele iaBilet, Sala Palatului și TicketStore și online pe www.iabilet.ro, www.salapalatului.ro și www.ticketstore.ro.
La prețul biletelor se poate adăuga comisionul agenției de ticketing.
Concertul Comorile Neamului de la Sala Palatului din București este organizat de Piroux Events.