Anul acesta, primăvara se încheie cu extrem de multe evenimente. În luna mai vor avea loc o multitudine de concerte din aproape toate genurile muzicale.

Ca şi anul trecut, Bucureştiul devine pentru 10 zile loc de pelerinaj pentru iubitorii jazz-ului. Fanii muzicii rock se vor bucura în sfârşit de prezenţa trupei AC/DC în România, iar la cererea publicului vor avea loc două reprezentaţii ale spectacolului „Lord of the Dance„. Per total, o lună în care foarte mulţi artişti mari vor concerta pe scenele din România.

Concertul australienilor de la AC/DC este unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale ale anului. Concertul de pe 16 mai de la Bucureşti este parte a turneul Black Ice. Aşteptaţi şi anul trecut pentru un concert care din nefericire nu a fost confirmat, pioneerii genului Heavy Metalului, promit un show de zile mari la Bucureşti. Aşadar, alegerea concertului AC/DC de pe 16 mai ca şi Concertul Lunii este una logică.

02 Mai – George Dalaras
Zone Arena București – cumpără bilet

04 mai – Hai sa o ajutam pe Ioana să aplaude!
Salsa 4 You, Bucureşti

05 Mai – Ziua Bărbatului
Bucureşti, Tulcea, Constanţa, Baia Mare, Galaţi, Oradea, Brăila, Slobozia, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Reşiţa, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ

06 Mai – Viaţă pentru Viaţă
Sala Palatului, Bucureşti

06 Mai – byron & Discoballs
The Silver Church Bucureşti

06 Mai – Wladimir Pesantez & Band
Sala Radio Bucureşti – cumpără bilet

07 – 13 Mai – EUROPAfest 2010
București

07 Mai – Gashkademia de Folk
Casa de Cultură a Studenţilor, Bucureşti

07 Mai – L.A. Guns
Piaţa Constituţiei, Bucureşti

08 Mai – Cyantific
Arenele Romane București

08 Mai – Jazzanova
Amfiteatrul Mihai Eminescu Bucureşti

09 Mai – Dianne Reeves
Sala Palatului București

09 Mai – Ziua Europeana a Operei 2010
Opera Naţionala Bucureşti

10 Mai – Direcţia 5
Sala Palatului, Bucureşti – cumpără bilet

10 Mai – Chopin Reloaded
Sala Dalles Bucureşti – cumpără bilet

11 Mai – Joshua Bell
Ateneul Român București – cumpără bilet

12 Mai – Grimus
The Silver Church Bucureşti

14 Mai – Anli Pollicino
The Silver Church Bucureşti

14 Mai – Tudor Gheorghe – Chemarea păsării de acasă
Sala Palatului Bucureşti – cumpără bilet

15 Mai – Paula Seling şi Ovi
Sala Radio „Mihail Jora”, Bucureşti

15 Mai – Michel Camilo – ANULAT
Ateneul Român București

15 Mai – Cesaria Evora
Arenele Romane București
– ANULAT

15 Mai – The Rose – tribute Janis Joplin
Hard Rock Cafe Bucureşti

16 Mai – AC/DC
Piața Constituției București – cumpără bilet

17 Mai – John McLaughlin
Sala Palatului București – cumpără bilet

19 Mai – Jon Secada
Sala Palatului București

20 Mai – Army in Concert
Sala Radio ” Mihail Jora”, Bucureşti

20 Mai – Goran Bregovic Wedding and Funeral Orchestra
Zone Arena București – cumpără bilet

21 – 23 Mai – Iarmaroc Fest 2010
Ialomiţa – cumpără bilet

22 Mai – Everqueen – tribute Queen
Hard Rock Cafe Bucureşti

23 Mai – Mayhem
Irish Music & Pub, Cluj Napoca
– ANULAT

24 Mai – Direcţia 5
Sala Palatului, Bucureşti – cumpără bilet

25 Mai – Orquesta Buena Vista Social Club
Sala Palatului București – cumpără bilet

25 Mai – Al Di Meola
Sala Palatului București

27 mai – Phoenix
Sala Palatului București

27 mai – De/Vision
The Silver Church București

28 Mai – Funk Rock Hotel 7 Summer Fest
Club Fabrica, Bucureşti – cumpără bilet

29 Mai – Noisettes
Romexpo, Bucureşti

29 Mai – Jeremy Jay
Front/The Ark – Bucureşti
– AMÂNAT

29 mai – Ismail YK
Sala Palatului București
– ANULAT

31 mai – Lord Of The Dance
Sala Palatului București – cumpără bilet