Acest eveniment a avut loc in data de 19 Feb 2011.
Vezi alte evenimente la din .

Duminică, 19 februarie 2012, de la ora 20:30, trupa Iron Butterfly va concerta la Bucureşti în Hard Rock Cafe. Concertul face parte din turneul european al trupei, care mai cuprinde state precum Marea Britanie, Germania, Italia, Polonia şi Cehia.

În ultimii ani, pe scenele din România au urcat multe legende ale rock-ului de talie mondială. În acest sens, Bon Jovi, Aerosmith, The Rolling Stones, AC/DC sau Judas Priest sunt doar câteva dintre cele mai sonore nume. Se pare că acest deja tradiţional „manifest” continuă şi în anul care urmează, cu un început foarte promiţător – Iron Butterfly, legendara formaţie americană de psihedelic/hard rock.

Old-school rock cu Iron Butterfly în concert la Bucureşti

Despre Iron Butterfly s-au scris multe. Probabil cea mai importantă distincţie de pe cartea lor de vizită este primul disc de platină acordat unei formaţii pentru realizările extraordinare în materie de muzică. În acest sens, formaţia americană a vândut nu mai puţin de 8 milioane de exemplare în primul an de lansare al albumului „In-A-Gadda-Da-Vida” (1968), în principal datorită piesei cu acelaşi nume, motiv pentru care au îmbrăţişat mult-râvnitul premiu.

Piesa, care dă titlul albumului, şi care a avut o longevitate nemailîntâlnită în principalele topurile mondiale (140 de saptamâni), are şi meritul de a fi făcut tranziţia de la rock psihedelic la începuturile heavy metal-ului. Până în momentul de faţă, conform surselor oficiale (www.ironbutterfly.com), vanzările acestui album au depăşit cifra de 30 de milioane de exemplare.

http://www.youtube.com/watch?v=TvhtbqIYH_E

Chiar dacă componenţa formaţiei a suferit numeroase modificari încă de la înfiinţare (1966), iar activitatea grupului a întâlnit, de asemenea, mai multe pauze şi reuniuni, spiritul grupului a rămas intact, astfel încât „veteranii” muzicieni continuă să ne bucure cu muzica lor de calitate. De data aceasta, ne vom bucura să-i putem vedea şi în România.

Bilete Iron Butterfly

Biletele pentru concertul Iron Butterfly de la Bucureşti din Hard Rock Cafe au preţuri cuprinse între 90 şi 300 de lei în funcţie de categorie astfel:
VIP: 300 lei
Categoria I: 130 lei
Categoria II: 90 lei

Biletele Iron Butterfly pot fi cumpărate online de pe www.biletoo.ro şi din reţeaua magazinelor partenere.

Sergiu Munteanu