Home » Concerte 2012 » Concert Horia Brenciu „My Way” la Sala Palatului din Bucureşti
Joi, 29 noiembrie 2012, şi vineri, 30 noiembrie 2012, de la ora 20:00, la Sala Palatului din Bucureşti va avea loc un nou spectacol-eveniment, „My way”, marca Horia Brenciu. Alături de HB Orchestra Big Band, Horia Brenciu vor oferi spectatorilor un regal muzical, în care se va dansa şi cânta swing.
Vezi cum a fost la ultimul concert Horia Brenciu de la Sala Palatului!
Conceput ca un omagiu adus lui Frank Sinatra, evenimentul poartă numele uneia dintre cele mai cunoscute piese ale celebrului artist, „My way”. Frank Albert Sinatra s-a născut pe 12 decembrie 1915, motiv pentru care concertul este susţinut în apropierea zilei de naştere a marelui artist. Frank Sinatra avea să devină vârful generaţiei sale şi una dintre figurile emblematice ale secolului XX.
Horia Brenciu doreşte să transmită publicului, în felul său unic, emoţia de odinioară a muzicii swing. Cu peste 25 de instrumentişti, o echipă frumoasă de balet şi mulţi invitaţi surpriză, spectacolul se anunţă a fi unul elaborat, ce va rescrie o pagină a istoriei muzicii.
http://www.youtube.com/watch?v=4uoHPqAvjks
Biletele pentru spectacolul „My Way” susţinut de Horia Brenciu şi HB Orchestra Big Band sunt disponibile la următoarele preţuri:
VIP: 250 lei Categoria I: 200 lei Categoria II: 150 lei Categoria III: 100 lei Categoria IV: 75 lei |
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.