Joi, 2 noiembrie 2023, de la ora 20:00, are loc prima producție Disney 100% originală din România – concertul Disney 100, pe scena de la Sala Palatului din București.

Concertul Disney 100 are loc cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea companiei Disney. Acesta va cuprinde un show multimedia care va conduce fanii prin cei 100 de ani de istorie a companiei Disney. Scena va fi animată de cele mai îndrăgite melodii din lumea Disney, în timp ce imagini din arhiva Disney vor rula pe un ecran. Pe scenă vor urca Alina Eremia, Alina Sorescu, Ana Cebotari, Vlad Miriță și trei celebri artiști internaționali de musical, de la teatrul West End din Londra: Ben Forster, Adrian Hansel și Nadia Boule. Orchestra Simfonică Valahia, cu 56 de instrumentiști, și un cor vor crea magie alături de aceste voci.

Spectacolul va fi completat de proiecțiile unor scene legendare din filme emblematice ale universului Disney, precum „Frumoasa și Bestia”, „Mary Poppins”, „Encanto”, „Frozen”, „Regele Leu” sau „Alladin”, dar și de unele dintre cele mai importante compoziții muzicale din universul Pixar, Star Wars și Marvel.

De asemenea, foaierul Sălii Palatului va fi organizat sub forma unei mini lumi Disney, cu cornere pentru fotografii inedite alături de personajele Disney, cu produse oficiale și multe alte surprize.

Bilete Disney 100 de la Sala Palatului din București

Biletele pentru concertul Disney 100, din 2 noiembrie 2023 de la Sala Palatului, pot fi achiziționate din rețeaua iaBilet și online pe iaBilet.ro, la următoarele categorii de preț:

  • Categoria 1 – 378 lei
  • Categoria 2 – 270 lei
  • Categoria 3 – 162 lei

Pentru toate cele 3 categorii de bilete există în acest moment o promoție activă 1+1, limitată la 500 de bilete.

La prețul biletelor se poate adăuga comisionul de emitere bilet al agenției de ticketing.

Concertul Disney 100 de la Sala Palatului din București este organizat de Asociația Culturală Mall4art.