Luni, 7 decembrie 2026, ora 19:00, Magic Christmas Show revine la Sala Palatului din București cu cea de-a patra ediție a concertului caritabil dedicat sărbătorilor de iarnă. Evenimentul va reuni artiști din muzica românească într-un spectacol cu momente muzicale speciale, colinde și colaborări inedite, susținând totodată cauze sociale.

De la prima ediție, organizată în 2023, Magic Christmas Show a adus în fața publicului artiști cunoscuți, orchestre live și momente muzicale pregătite special pentru acest eveniment. Printre artiștii care au participat la edițiile precedente se numără Smiley, Nicole Cherry, Puya & Scandalos Music, Irina Baianț, Akcent, Andreea Bălan, Cornel Ilie, Alexandra Căpitănescu, Julie Mayaya și Anastasia.

Dincolo de componenta artistică, concertul urmărește să sprijine persoane și comunități vulnerabile. Edițiile anterioare au contribuit la susținerea unor proiecte sociale și medicale, inclusiv programul „Spitale Publice din Bani Privați”, derulat de Fundația Metropolis. Printre cauzele promovate în cadrul proiectului se numără și activitatea HOSPICE Casa Speranței, organizație care oferă gratuit servicii specializate de îngrijire paliativă pentru copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile.

Pentru ediția din 2026, organizatorii pregătesc un program care va include colinde reinterpretate, piese cunoscute și colaborări între artiști. Lista artiștilor care vor urca pe scena Sălii Palatului pe 7 decembrie 2026 urmează să fie anunțată.

Bilete Magic Christmas Show la Sala Palatului din București

Biletele pentru concertul Magic Christmas Show, care va avea loc pe 7 decembrie 2026 la Sala Palatului din București, sunt disponibile online pe www.get-in.ro și www.salapalatului.ro.

La prețul biletelor se poate adăuga comisionul agenției de ticketing.

Magic Christmas Show de la Sala Palatului din București este organizat de KIMARO Entertainment.