Luni, 30 ianuarie 2017, de la orele 17:00 şi 20:00, Alexandra Uşurelu susţine, alături de orchestra sa, de 24 de instrumentişti, două reprezentaţii ale concertului „Am să fiu eu casa ta” la Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru a promova mai multe cântece de pe noul ei album, care va fi lansat anul viitor. Iniţial a fost anunţat un singur concert, dar la cererea fanilor artista a mai programat un concert de la ora 17:00.

În cadrul spectacolului, artista va interpreta atât noile sale compozţii cât şi piese de pe albumul său de debut, „La capătul lumii”, unul dintre cele mai bine vândute albume indie din România. Concertul are loc în Sala Mare a Teatrului Naţional, întrucât Alexandra consideră că sala de teatru îi oferă „experienţa unui concert la potenţialul lui sonor absolut, nepoluat de factori externi”. 

Evenimentul de la începutul anului viitor nu este singurul show susţinut de artistă la teatru. În iarna lui 2016, cântăreaţa a cucerit publicul român cu spectacolul „Simfonic PUR” pe care criticii muzicali l-au descris ca: „Un concert ca o îmbrăţişare. Un spectacol-concept rafinat şi rotund”.

Alexandra Uşurelu a debutat în 2011 pe scena Teatrului Odeon, cu ocazia galei „Femeia Contează”. A urmat primul album lansat de Alexandra, „La capătul lumii”, care a apărut în 2014 şi a avut nominalizări la cea de-a treisprezecea ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România, la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” şi „Cel mai bun album”. Materialul a fost vândut în peste 10.000 de exemplare.

Deşi se află la început de drum, artista a colaborat cu nume sonore din industria muzicală. Trupa Vunk, Mircea Vintilă, Mircea Rusu, Walter Dionosie, Bobby Stoica sunt doar câţiva dintre muzicienii cu care Alexandra Uşurelu a împărţit scena şi studioul. „Suflet, rămâi pur”, „Mai bine în doi” şi „La capătul lumii” sunt cele mai apreciate compoziţii ale cântăreţei.

Activitatea sa artistică este îndreptată de foarte multe ori într-o direcţie umanitară. De exemplu, dragostea faţă de copii a determinat-o să lanseze în 2011 proiectul caritabil „În dar pentru copii”, dar şi să se implice în calitate de Ambasador în cauza umanitară Europa FM, „Nu eşti singur”. De asemenea, artista s-a implicat şi în campania de împădurire naţională „Plantăm fapte bune în România”, în sprijinul căreia a lansat videoclipul melodiei „Preţul corect”.

Bilete Alexandra Uşurelu Simfonic la Teatrul Naţional Bucureşti

Bieletele la concertul Alexandra Uşurelu de la Teatrul Naţional Bucureşti, de pe 30 ianuarie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Premium 95 lei cumpără bilete
Categoria 1 75 lei  cumpără bilete
Categoria 2 55 lei  cumpără bilete