Miercuri, 9 decembrie 2026, ora 19:00, The Mono Jacks cântă la Quantic din București într-un concert de rămas-bun, după ce trupa a anunțat că își oprește activitatea.

Concertul încheie o poveste începută în urmă cu 19 ani. Doru spune că membrii trupei nu se despart certați și că își doresc să încheie această etapă așa cum au început-o: pe scenă, alături de public.

Bilete The Mono Jacks la Quantic din București

Biletele pentru concertul The Mono Jacks, care va avea loc pe 9 decembrie 2026 la Quantic din București, sunt disponibile în rețeaua iaBilet și online pe www.iabilet.ro și www.entertix.ro.

La prețul biletelor se poate adăuga comisionul agenției de ticketing.

Concertul The Mono Jacks de la Quantic din București este organizat de Emagic.