Borgore, Chase & Status (DJ Set), Dub FX, Pendulum (DJ Set), Sigma (DJ Set) şi Andy C, şase dintre cei mai buni DJ şi producători de dubstep şi drum & bass, sunt cele mai noi confirmări la festivalul UNTOLD 2017, pe scena Alchemy, între 3-6 august la Cluj-Napoca.

Aceştia se alătură line-up-ului UNTOLD 2017 de până acum: Armin van Buuren, Afrojack, Hardwell, Axwell & Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Steve Aoki, Solomun, Sven Väth, Loco Dice, Chris Liebing, Jamie Jones şi Dubfire.

Borgore este un DJ din Israel de muzică dubstep, cunoscut pentru excentrismul său atât în ceea ce priveşte muzica cât şi în privinţa doleanţelor pe care le are atunci când mixează pe scenă. La ediţia UNTOLD de anul trecut, artistul a cerut ca pe timpul show-ului să fie însoţit pe scenă de un lemur.

DJ-ul australian Dub FX vine pentru prima dată la UNTOLD şi promite că, în vara acestui an ajunge sigur la Cluj-Napoca. Anul trecut, artistul se afla printre headlinerii de la scena Alchemy, însă a pierdut avionul spre România. Atunci, DJ-ul a postat din aeroport un mesaj video în care şi-a exprimat regretul că nu ajunge la festival, dar şi-a manifestat dorinţa de a veni la UNTOLD 2017.

Chase and Status se reîntorc cu un DJ Set la festivalul UNTOLD şi împreună cu DJ Set-ul celor de la Pendulum vor transforma scena Alchemy într-o experienţă muzicală de neuitat. Andy C este unul dintre artiştii de drum & bass ceruţi de către fanii din România. Sigma, cunoscuţi pentru hiturile „Nobody to love” şi „Changing”, vin pentru prima dată la UNTOLD cu un DJ Set.

Ultimele abonamente la preţ promoţional la UNTOLD 2017

Ultimele abonamente la preţul promoţional de 385 lei (plus taxe) pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro. În plus, sunt disponibile bilete de o zi (200 de lei plus taxe) şi abonamente VIP (800 de lei plus taxe). Preţul final al abonamentelor va fi de 550 de lei plus taxe, a biletelor de o zi, 200 de lei plus taxe, iar a abonamentelor VIP, 1100 de lei plus taxe.

Categorie Preţ promo
Abonament general 415.8 lei (385 lei + taxe) cumpără
Abonament VIP 864 lei (800 lei + taxe) cumpără
Bilet 1 zi 216 lei (200 lei + taxe) cumpără

În doar doi ani, UNTOLD a reuşit să devină un fenomen internaţional şi unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale din Europa. La cea de-a doua ediţie, peste 300.000 de participanţi veniţi din întreaga lume au trăit experienţa unică, alături de cei peste 150 de artişti internaţionali. Prima ediţie UNTOLD a fost desemnată BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015.