Duminică, 4 decembrie 2016, de la ora 20:00, celebrele trupe BZN şi Boney M. vor urca pe aceeaşi scenă pentru a se „întrece” în prima ediţie a Bătăliei Hiturilor, la Sala Palatului din Bucureşti.

Fiecare trupă va oferi un concert de 60 de minute, iar în cele două ore de spectacol, fanii vor putea asculta LIVE cele mai iubite hit-uri semnate de BZN şi de Boney M.

„Se doreşte ca acest proiect să se desfăşoare anual, undeva spre iarnă, ca sa mai încălzim puţin atmosfera, în fiecare ediţie având invitate două nume celebre ale scenei muzicale internaţionale”, a declarat Christian Raetscher, CEO German Quality Entertainment.

Înfiinţat în 1966, BZN (Band Zonder Naam – Trupa Fără Nume) este un grup olandez de muzică pop rock cu o carieră impresionantă. De-a lungul timpului, trupa a lansat peste 40 de albume şi 86 de single-uri şi EP-uri. „Dance, Dance”, „My Friend The Wind” şi „Blue Eyes” se numără printre cele mai cunoscute piese ale grupului BZN. Formaţia a câştigat numeroase discuri de platină pentru albumele lansate, timp de 22 de ani consecutivi.

Fondat în anii ’70, Boney M. este un alt grup celebru, adept al genului disco. În cei peste 40 de ani de activitate, trupa a lansat opt albume de studio şi peste 100 de compilaţii şi single-uri. De asemenea, a vândut peste 200 de milioane de materiale peste tot în lume. „Daddy Cool”, „Rasputin” şi „Rivers of Babylon” sunt unele dintre cele mai cunoscute melodii cântate de Boney M.

Bilete BZN şi Boney M. la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul BZN şi Boney M. de la Sala Palatului din Bucureşti, pe 4 decembrie 2016, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la două categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria I 199 lei cumpără bilete
Categoria II 99 lei  cumpără bilete

Bătălia Hiturilor la Sala Palatului din Bucureşti este un eveniment organizat de German Quality Entertainment.