Trupa Love Hertz revine pe scena live de la Waha Festival pe 22 iulie 2016, de la 21:30, cu un spectacol live la graniţa dintre soulful house, goa şi trance. Sub conceptul-invitaţie „Step Inside”, trupa promite publicului o odisee muzicală, care îi poartă de la primele note până la final prin diverse stări, amplificate de proiecţiile vizuale special create.

Festivalul reprezintă momentul zero al trupei Love Hertz, care a debutat în 2015 pe scena Waha, în urma unui performance impromptu care a durat aproape două ore, luând prin surprindere publicul prezent la eveniment.

Love Hertz îi poartă pe cei prezenţi prin sunet, vibraţie şi lumini, iar biletul călătoriei este semnat de cei patru membri ai trupei: Alexandru Ionţă, producătorul trupei şi totodată muzicianul care provoacă publicul să viseze prin acordurile de chitară şi sunetele ambientale, Michael Acker, un basist bine cunoscut în scena de jazz şi nu numai, Nicu Gioroiu, toboşarul care setează ritmul inimii, precum şi Cinty Ionescu, responsabilă cu trăirile vizuale experimentate de public.

Albumul oficial Love Hertz, „Step Inside”, va fi lansat în toamna acestui an.