Concertul Metallica de la Arena Națională din București se apropie, iar organizatorii au publicat programul detaliat și regulamentul de acces pentru evenimentul din 13 mai 2026. Mai jos găsești tot ce trebuie să știi înainte să pleci de acasă.

Program și acces

Porțile se deschid în jurul orei 16:00 pentru posesorii tuturor categoriilor de bilete standard. Knocked Loose urcă pe scenă în jurul orei 18:00, Gojira îi urmează la 19:00, iar Metallica începe show-ul în jurul orei 20:30. Programul este orientativ și poate suferi modificări independente de voința organizatorului.

Spectatorii care ajung devreme au la dispoziție zona de așteptare Maior Ion Coravu, deschisă începând cu ora 12:00 și amenajată cu baruri, food trucks, standuri de merchandise și toalete ecologice. Accesul în această zonă nu înseamnă acces în eveniment înainte de deschiderea porților.

Accesul la concertul Metallica de la Arena Națională

© Accesul la concertul Metallica de la Arena Națională

Intrarea în stadion se face pe la Bulevardul Basarabia, Strada Maior Coravu sau Bulevardul Pierre de Coubertin, în funcție de tipul biletului — consultați harta de pe bilet pentru a identifica poarta și sectorul. Parcarea stadionului va fi închisă; organizatorii recomandă cu insistență folosirea transportului în comun.

Posesorii de pachete Enhanced Experiences vor primi un program personalizat pe adresa de email folosită la achiziție. Nerespectarea programului din pachet atrage pierderea beneficiilor, fără posibilitate de restituire.

Bilete și reguli de intrare

Sunt acceptate exclusiv biletele achiziționate de pe Metallica.Emagic.ro, Tickets.Emagic.ro și iaBilet.ro. Biletele din alte surse nu garantează intrarea. Biletul permite o singură intrare în stadion – cei care ies nu pot reintra fără achiziționarea unui bilet nou, regulă valabilă și pentru posesorii de brățări.

Biletele Standing pe gazon sunt împărțite în patru culori de acces (Yellow, Pink, Green, Blue), care indică poarta de intrare. Odată intrat, gazonul nu este fizic separat, iar spectatorii pot circula liber în toată zona. La stadion vor fi amplasate puncte de suport pentru situații cu biletele, semnalizate cu „TICKET HELP / SUPORT BILETE”.

Ce poți și ce nu poți aduce

Nu este permis accesul cu băuturi sau alimente aduse din afara perimetrului, obiecte din sticlă de orice fel (inclusiv sticle de parfum și deodorante spray), doze de aluminiu, conserve, umbrele, rucsacuri sau bagaje mai mari decât o coală A4, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video și GoPro, selfie stick-uri, binocluri, artificii, spray-uri, lasere, arme sau obiecte contondente, laptopuri, scaune, mini-ventilatoare, lanțuri, căști de motociclist, animale de companie, precum și biciclete, trotinete, motociclete sau skateboard-uri.
Sunt permise bidoanele de plastic reutilizabile goale de maximum 750 ml, aparatele foto compacte, brichetele și medicamentele însoțite de rețetă sau scrisoare medicală, în doza zilnică maximă. Insulina și spray-ul inhalator pentru astm sunt permise fără restricții suplimentare.

La toate cele trei zone de acces există spații de depozitare a obiectelor („ITEMS STORAGE / DEPOZIT”), disponibile în limita locurilor, contra cost – 20 de lei, numerar sau card.

Copii și minori

Toți copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de bilet la preț întreg. Minorii sub 16 ani intră doar însoțiți de un adult cu bilet propriu, un adult putând însoți maximum 4 minori. Accesul copiilor sub 12 ani nu este recomandat din cauza nivelului ridicat de zgomot și se face exclusiv pe răspunderea părinților; se recomandă utilizarea căștilor de protecție auditivă.

Harta serviciilor la concertul Metallica de la Arena Națională

© Harta concertului Metallica de la Arena Națională

În stadion

Numărul punctelor de bar direct pe gazon este limitat, iar organizatorii recomandă achiziționarea băuturilor de la barurile de pe inelele stadionului. Din motive de siguranță, accesul pe gazon cu doze sau sticle PET nu este permis – toate băuturile trebuie servite în pahare. Dacă achiziționezi o băutură de la barul de pe inel, aceasta trebuie transferată într-un pahar înainte de reintrarea pe gazon. În cadrul evenimentului vor fi disponibile și pahare suvenir Metallica în 4 designuri, la prețul de 20 de lei bucata, nerambursabile. Plata se face atât cu numerar, cât și cu card, însă organizatorii recomandă să ai și numerar la tine, deoarece plățile cu cardul pot înregistra întârzieri.

Acoperișul stadionului va rămâne deschis pe toată durata concertului, indiferent de condițiile meteo. Se recomandă consultarea prognozei în ziua evenimentului și procurarea unui poncho dacă este cazul.

Scena este circulară, în configurație 360°, amplasată central pe gazon – anumite elemente de producție pot fi parțial vizibile din unele unghiuri. Înregistrarea spectacolului este strict interzisă; utilizarea camerelor de telefon este permisă. În timpul show-ului pot fi folosite lumini stroboscopice, ceea ce poate afecta persoanele cu epilepsie fotosensibilă. Fumatul este interzis în incintă, cu excepția zonelor special amenajate, nerespectarea regulii atrăgând amendă. Spectatorii sunt obligați să se supună controlului corporal la cererea agenților de securitate, sub supravegherea Jandarmeriei Române.

Bilete

Biletele sunt disponibile în rețeaua iaBilet și online de pe www.iabilet.ro, precum și pe Metallica.Emagic.ro și Tickets.Emagic.ro.