La exact o săptămână de la confirmarea concertului din Bucureşti al trupei Linkin Park, organizatorii au anunţat vânzări record pentru concertul ce va avea loc pe 6 iunie 2012 la Complexul Romexpo. Astfel, 3000 de bilete au fost deja cumpărate de către fanii îndrăgitei trupe americane.

Doar până pe 26 aprilie 2012, biletele de la Gazon A pentru concertul creatorilor superhit-ului „Numb” mai pot fi cumpărate la un preţ promoţional de 180 lei.

Linkin Park a lansat de curând „Burn It Down„, primul single de pe cel de-al cincilea albumul de studio al trupei. „Living Things” va fi lansat în luna iunie şi reprezintă o întoarcere la sound-ul ce i-a făcut celebrii după o perioadă de experimente muzicale.

Chester Bennington, solistul trupei spune despre noul material discografic că „O să fie ceva mult mai familiar oamenilor decât a fost «A Thousand Suns». Am încorporat mult sunet de chitară, refrenuri grandioase, dar şi câteva elemente electronice grele. Vom încerca să venim cu un sound greu, fără să mergem prea mult înspre metal„.

Linkin Park este una dintre cele mai apreciate trupe rock americane a ultimelor decade. Piese ca „In the End”, „Crawling” sau „Numb” au staţionat săptămâni la rând în topurile muzicale, iar materialele discografice lansate de trupă s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare în toată lumea. Trupa din California ce are o carieră de aproape 16 ani, a fost recompensată cu două premii Grammy şi a primit nenumărate discuri de aur şi platină.

Bilete Linkin Park

Biletele Linkin Park pentru concertul de la Bucureşti au fost puse în vânzare la următoarele categorii de preţ:

Gazon B – 130 lei
Gazon A – 200 lei
Golden Ring – 270 lei
Tribune VIP – 360 lei

Cumpara bilet

PROMOŢIE: Până pe 26 aprilie inclusiv, biletele la Gazon A pot fi achiziţionate la preţul special de 180 lei.

Membrii LP Underground se pot întregistra pentru meet & greets cu Linkin Park pentru concertul de la Bucureşti pe site-ul www.LPUnderground.com, anunţă site-ul oficial al trupei.

Biletele Linkin Park se pot cumpăra online de pe www.eventim.ro sau din reţeaua Eventim. Tichetele pentru concert pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.

Foto: www.festivalhopper.de