Charli XCX, Black Coffe, Kadebostany, Steve Lawer, Roger Sanchez, DJ Tonka, Black Sun Empire, Ilario Alicante, în total peste 180 de nume internaţionale şi artişti români, completează line-up-ul festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 august 2017. În plus, organizatorii pregătesc trei scene noi care vor fi amplasate în Parcul Central: Summerhouse, Origin şi Elements.

Charli XCX, noua prinţesă britanică a pop-ului alternativ, ajunge pentru prima dată în România, pe scena principală UNTOLD Arena. Artista e cunoscută pentru hit-ul „I don’t care, i love it”, dar şi pentru colaborarea cu Iggy Azalea, pentru piesa „Fancy”. Elle Exxe, Era Istrefi, Alma, Subcarpaţi şi Golan completează line-up-ul de la scena principală. Noii artişti vin să completeze numele deja anunţate: Armin van Buuren, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Hardwell , Steve Aoki, Ellie Goulding, Hurts, Tinie Tempah, Marshmello şi mulţi alţii.

Scenei Galaxy i se adaugă câţiva artişti internaţionali, pe lângă mult-aşteptaţii Solomun, Jamie Jones, Loco Dice, Sven Vath, Dubfire şi Chris Liebing. În line-up-ul Galaxy urcă: Art Department, Ilario Alicante, Steve Lawler, Kollektiv Turmstrasse, Johannes Brecht, Steve Bug şi Dana Ruh.

Pe lângă artiştii anunţaţi până acum, scena Alchemy mai vine cu surprize şi are o varietate mare de artişti live, printre care Onyx, Talib Kweli, Roots Manuva, Jeru the Damaja, Dub FX & Mr. Woodnote, dar şi cu artiştii români CTC, La Familia, Grasu XXL, Deliric & Silent Strike, Macanache & The Putreds, Argatu, Şatra Benz şi Nimeni Altu.

Scena Forest ne propune anul acesta o selecţie inedită de nume internaţionale şi autohtone: Lee Scratch Perry & Mad Professor, Asian Dub Foundation, Waldeck, Kadebostany, Kovacs, Alexandrina, Moonlight Breakfast, Yelllow, Mihail şi mulţi alţii.

Scena Daydreaming i are ca headlineri pe Black Coffee, Culoe de Song, pe favoriţii de anul trecut NU şi LUM şi pe binecunoscutul Nightmares on Wax, alături de fetele de la Blond:ish, Mazde, Maribou State şi mulţi alţii.

Una din scenele noi de anul acesta, Summerhouse, transformă Cazinoul din parcul Central într-un ring de dans. Roger Sanchez sau DJ Tonka ne vor încânta cu o selecţie variată de muzică disco şi house, alături de Mall Grab, Chaos in the CBD, Mandar şi Alexandra.

Pe noua scenă Origin vor urca artişti români recunoscuţi în petrecerile şi festivalurile underground de peste hotare ca fiind definitorii pentru „the Romanian sound”. Cristi Cons, Vlad Caia, Dan Andrei şi Kozo se număra printre cei care ne vor deschide apetitul pentru minimal house şi techno într-un luminiş din parcul Central.

Ultimele abonamente la UNTOLD 2017

Ultimele abonamente la festivalul UNTOLD 2017, dar şi biletele valabile doar pentru una din zilele festivalului, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro.

Categorie Preţ
Abonament general 486 lei (450 lei + taxe) cumpără
Abonament VIP 1188 lei (1100 lei + taxe) cumpără
Bilet 1 zi 243 lei (225 lei + taxe) cumpără