În perioada 19 – 21 septembrie 2014, Capitala îşi pune hainele de sărbătoare pentru a aniversa 555 de ani. De la concerte, la spectacole multimedia şi numeroase activităţi, bucureştenii se vor bucura de un weekend plin surprize, cu ocazia Zielelor Bucureştiului.

Bucuresti 555 sărbătoreşte sound-ul alternativ al oraşului

Cum am fost obişnuiţi şi de la aniversările trecute, Zilele Bucureştiului au inclus întotdeauna concerte, aniversarea din acest an oferă o bună parte din atenţia sa muzicii alternative şi indie autohtone. Astfel, vineri, 19 septembrie, începând cu ora 20:00, Piaţa Universităţii va fi gazda „sound-ului alternativ al oraşului” cu ajutorul trupelor The Speakers, The Amsterdams, Les Elephants Bizarres, Luna Amară, Omul cu Şobolani şi Alternosfera, evenimentul marcând începerea sărbătorii aniversare a Bucureştiului.

De la şlagăre la cele mai actuale hituri în Piaţa Constituţiei

Seara de sâmbătă, 20 septembrie, va cuprinde alte surprize muzicale, venite, de această dată, din repertoriul vast al muzicii uşoare autohtone. De la cele mai îndrăgite şlagăre româneşti, până la melodii pe cât se poate de actuale, spectatorii vor avea ocazia să trăiască live „rEvoluţia muzicii uşoare” alături de Loredana, Delia, Corina Chiriac, Monica Anghel, Marcel Pavel, Gabriel Cotabiţă, Pepe, Ştefan Bănică, Daniel Iordăchioae, Cristi Minculescu, Marius Moga, Smiley, Paula Seling, Lora, Virgil Ianţu, Deepcentral, Liviu Teodorescu, Jazzappella, Mirabela Dauer, Luminiţa Anghel, Ozana Barabancea, Andreea Bănică, Ştefan Stan, Mihai Georgescu, Nelu Ploieşteanu, 3 Sud Est, Electric Brother, Mara.

Evenimentul va începe de la ora 20:00, în Piaţa Constituţiei, şi îi va cuprinde şi pe cei doi artişti care interpretează piesa „Bucureşti 555”, Adda şi What’s Up, ori Orchestra Română de Tineret, Big Bandul Radio şi Grupul Vocal Acapella, alături de dirijorul Ionel Tudor.

Palatul Parlamentului, transformat cu un spectacol multimedia

O altă surpriză aniversară va fi şi „schimbare la faţă” a Palatului Parlamentului, plănuită cu ajutorul conceptului „iMapp Bucharest 555” pentru seara de sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 23:00.

„iMapp Bucharest 555” constă în proiectarea a 5 show-uri a câte 5 minute şi 55 de secunde pe faţada Casei Poporului, eveniment la care vor participa echipe de artişti din Franţa, Cehia, Polonia, Ungaria şi România. Spectacolele vor presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme şi culori suprafaţa clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza şi reinterpreta aria gigantică a construcţiei.

Bucureşti 555 serbat cu DJ Open Air

Petrecerea nu se va opri aici, Palatul Parlamentului fiind gazda evenimentului DJ Open Air, începând cu ora 24:00. Aici vor urca pe scenă Whoo Kid, DJ-ul oficial al lui 50 Cent şi al casei de discuri G-Unit, dar şi Isabella „The Machine” Summers of Florence & The Machine, membră a formaţiei britanice de indie rock Florence & The Machine.

Încălzirea pentru cei doi artişti va fi oferită de sunetele gypsy folk combinate cu un beat electronic ale lui DJ Nico de Transilvania, ambasador al Last Night a DJ Saved My Life (proiect prin care cei mai importanţi DJ din lume sărbătoresc ziua de 21 septembrie, Ziua Păcii).

Farmecul „Micului Paris” readus prin activităţi specifice

Zilele Bucureştiului din acest an reuşesc să iasă din tiparul unui astfel de eveniment, aducând bucureştenilor nişte activităţi cu totul diferite. Aşadar, în perioada 19 – 21 septembrie 2014, „Bucureşti 555” scoate „cultura la plimbare în parc”: Parcul Cişmigiu va găzdui Târgul Bucureştiului şi Zona culinară, culturală, socială, între orele 10:00 – 22:00, loc de întâlnire pentru tinerii creatori autohtoni, dar şi loc de relaxare şi petrecere a timpului liber.

Sâmbătă şi duminică, între orele 15:00 – 20:00, magia „Micului Paris” va fi readusă de animatorii care vor merge pe aleile parcului în costume de epocă, răspândind veselie şi bună dispoziţie trecătorilor, ateliere interactive şi creative desfăsurându-se în paralel pentru copii între 3 şi 14 ani, de la 16:00 la 20:00. Un alt obicei, dar şi unul dintre evenimentele inedite ale perioadei interbelice, „bătaia cu flori de La Şosea”, va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 18:00.

Bucureştiul îşi va sărbători şi minorităţile şi comunităţile naţionale, reunindu-le pe scena din Parcul Cişmigiu. Sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 18:00 – 22:00 vor urca pe scenă artişti aromâni, maghiari, greci, italieni, rromi, turco-musulmani, germani, evrei, precum şi numeroase nume sonore ca Silviu Biriş, Maria Buză, Marius Mihalache, Irina Sârbu, Orchestra Valahia

Curioşii vor putea da activităţile din Parcul Cişmigiu şi pe ringul de dans ce va transforma intersecţia străzilor Lipscani şi Eugen Carada. Pe parcursul celor trei zile, coregrafii pasionale de tango şi explozii de energie pe ritmuri latino vor face oraşul să danseze, făcând Centrul Istoric să vibreze sub paşii dansatorilor. Artiştii invitaţi vor susţine show-uri incendiare, dar şi cursuri pentru cei ce doresc să înveţe tainele coregrafiei, care apoi pot exersa timp de o oră, alături de profesori.

Epilog colorat pentru Bucureşti 555

Finalul Zilelor Bucureştiului va marca şi debutul Bucharest Comedy Week, primul festival internaţional de comedie organizat în capitală, între 22 şi 28 septembrie. Organizat de ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Carousel, festivalul cuprinde un program diversificat de comedie contemporană: momente de stand-up comedy, reprezentaţii stradale, filme, spectacole de teatru, activităţi umoristice, improvizaţii, glume şi farse le vor oferi bucureştenilor o săptămână plină de umor.