Concertul Alternosfera de sâmbătă, 8 decembrie 2012, din Turbohalle a fost o explozie de sunet şi extaz. Alternosfera au încheiat turneul naţional „Virgula 2012” printr-un concert eveniment care a fost exact aşa cum au promis: incendiar.

Trebuie să recunosc, am plecat la concert puţin sceptică în ceea ce priveşte locaţia aleasă. Ceva din „istoria” Turbohalle îmi cam limitase aşteptările. Alegerea s-a dovedit a fi, însă, destul de bună pentru numărul mare de spectatori veniţi să-i vadă pe băieţii ăştia de peste Prut, chiar dacă la acces au fost ceva probleme.

Longa în deschiderea Alternosfera

Spectacolul a început cu Longa, o trupa din Transnistria aflată pentru prima dată în România. Deşi au abordat un stil alternativ şi au cântat un cover foarte interesant dupa „Somebody to love” al celor de la Jefferson Airplane, nu au reuşit să cucerească pe deplin mulţimea atât de nerbdătoare să înceapă concertul propriu-zis.

Alternosfera a oferit un spectacol electrizant

După Longa, aşteptarea ia sfârşit când de pe scenă se aude sunetul de test al chitărilor, iar băieţii de la Alternosfera sunt primiţi de public cu ropote de aplauze. Au urmat apoi 90 de minute de nebunie pe ritmuri de rock alternativ. Decorul a fost unul simplist, aşa cum place trupei, incluzând doar instrumentele lor şi un setup de lumini impresionant.

http://www.youtube.com/watch?v=6O4pFAxfh-Y

Deja Străină„, „Muta” sau „Flori de Mai” au făcut deliciul publicului dezmăţat care a cântat la unison cu trupa, demonstrând că îi ştiu versurile „by heart”. Punctul culminant al concertului l-a constituit melodia „Aruncă-mi„, moment în care extazul publicului a atins cote maxime.

Alternosfera ne-au demonstrat sâmbătă seară că muzica alternativă poate fi cât se poate de frumoasă şi în limba română, că, interpretată astfel, capătă o sensibilitate aparte. Având versuri scrise preponderent în limba română, mesajul nediluat transformă versurile într-o experienţă personală, dându-ţi impresia că au fost scrise special pentru tine.

Alternosfera LIVE pe scena de la Turbohalle

Uşor, ne-am apropiat de sfârşitul concertului. După un bis exploxiv, Alternosfera şi-a luat la revedere, lasând hala arhiplină aplaudând şi scandând numele trupei într-un mod euforic.