Prin intermediul parteneriatului dintre B’ESTFEST si Spirit of Burgas (Bulgaria), Madame Hooligan si Moonlight Breakfast vor concerta pe 14 august in cadrul festivalului de la malul Marii Negre. Aflat la cea de-a patra editie, Spirit of Burgas se va desfasura in perioada 12-14 august in statiunea Burgas din Bulgaria, printre artistii confirmati numarandu-se nume precum Moby, Gotan Project, Skunk Anansie, Deftones, Onyx, Benga sau Skindred.

Află mai multe informaţii despre Spirit of Burgas 2011!

Colaborarea dintre B’ESTFEST si Spirit of Burgas a demarat anul acesta, prin includerea trupei Smallman din Bulgaria in line-up-ul B’ESTFEST Summer Camp, urmand ca Madame Hooligan si Moonlight Breakfast sa concerteze duminica aceasta in cadrul Spirit of Burgas.

Sprijinirea artistilor locali nu reprezinta o noutate pentru evenimentele de acest gen, B’ESTFEST facilitand in anii trecuti participarea unor trupe autohtone in cadrul EXIT (Serbia), festival care la randul sau are o traditie in acest sens alaturi de Sziget (Ungaria). Astfel de initiative au condus la demararea din acest an a proiectului CEETEP (Central & Eastern European Talent Exchange Program), program ce are drept principal scop promovarea artistilor locali prin intermediul festivalurilor din Europa Centrala si de Est. Alaturi de B’ESTFEST, EXIT, Sziget si Spirit of Burgas acest program mai include si festivaluri precum Taksirat (Macedonia), INmusic (Croatia), Open’er si Woodstock (Polonia), Pohoda (Slovacia).

Madame Hooligan

Madame Hooligan a fost infiintata la sfarsitul anului 2006 in Los Angeles de catre Radu Almasan. Primul single al trupei, “Freak the World” a ocupat timp de doua luni prima pozitie in clasamentul celui mai important post de radio dedicat muzicii indie rock din Statele Unite. Vara aceasta, pe langa show-urile sustinute la B’ESTFEST Summer Camp si Spirit of Burgas, trupa urmeaza sa concerteze in cadrul Burning Man, renumitul festival din desertul Black Rock (Nevada, SUA). www.sonicbids.com/madamehooligan

Moonlight Breakfast

Moonlight Breakfast este o prezenta noua pe scena muzicii romanesti autohtone, dar acest lucru nu i-a impiedicat pe cei patru membri – Bazooka (tobe, clarinet), Prinzu (bass, chitara electrica), Batz (platane, claviatura), Christie (voce) – sa convinga publicul roman ca merita toata atentia. La doar cateva luni dupa lansarea proiectului, Moonlight Breakfast a reusit sa ajunga pe primele pozitii in topurile alternative cu piesele “Still” si “Shout”, si sa fie invitata in deschiderea concertului Jamiroquai din Mamaia. www.facebook.com/moonlightbreakfast

Vezi cum a fost în prima zi de B’ESTFEST 2011!

B’ESTFEST Summer Camp 2011 a avut loc in perioada 1-3 iulie, in Pipera-Tunari, printre artistii care au participat la editia de anul acesta numarandu-se Skunk Anansie, Pendulum, Mika, Lamb, House of Pain, Flogging Molly, Asian Dub Foundation, Hadouken!, Roger Sanchez. Filmari si fotografii pot fi gasite atat pe site-ul oficial, www.bestfest.ro, cat si pe conturile de Facebook si Twitter ale evenimentului.