Intrarea este liberă în ambele seri pentru toate fetele care ajung la The Mission Dance Weekend 2013 până la ora 23:00, au anunţat organizatorii pe pagina oficială de Facebook.
Află mai multe detalii despre The Mission Dance Weekend 2013
The Mission Dance Weekend are loc pe plaja Hanul Piraţilor din Năvodari între 9 şi 10 august 2013, cu începere de la ora 20:00. Printre invitaţii celei de-a şasea ediţii îi găsim pe Booka Shade (live), Art Department, Télépopmusik (live), Joris Voorn, Giuseppe Ottaviani (live) sau David Squillace.
Până pe 8 august, costul unui bilet de o zi este de 40 de lei, iar al unuia pentru ambele zile este de 70 lei. La intrare, un bilet va costa 60 de lei/zi, iar un bilet VIP 80 de lei/zi. Rezervările de mese se fac în avans la numărul 0733 627 846.
Biletele la The Mission Dance Weekend 2013 pot fi cumpărate online de pe www.bilete.ro, de la oficiile Poştei Române şi magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro” sau din punctele de vânzare: Entourage (Str. Eugen Carada nr. 5-7), Metrou Unirii 1, Music Box (Str. Matei Basarab nr. 16) şi Calea Griviţei nr. 143, în incinta Hotelului Ibis. Cei care sunt deja la mare pot să-ţi cumpere bilete şi de la plaja „La Hamace” din Mamaia.
Este interzis accesul persoanelor sub vârsta de 18 ani. Participanţii trebuie să prezinte un act de identitate la intrare.