Acest eveniment a avut loc.
Vezi alte evenimente cu , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

În perioada 11-13 octombrie 2013, începând cu ora 12:00, Turbohalle din Bucureşti va găzdui International Tattoo Convention – Bucharest 2013.

International Tattoo Convention – Bucharest a devenit, în numai patru ani de la înfiinţare, cel mai important eveniment de gen din sud-estul Europei datorită numărului de artişti internaţionali participanţi. Timp de 3 zile publicul larg va beneficia de artişti, concursuri de tatuaje, expoziţii, muzica live, zona comercială, body-piercing, haine sau accesorii şi diverse alte atracţii.

A patra ediţie a International Tattoo Convention va oferi celor prezenţi peste 50 de standuri expoziţionale, peste 70 de artişti profesionişti, din care 40 sunt artişti internaţionali din ţări precum Olanda, Suedia, Irlanda, Novegia, Finlanda, Portugalia, Italia, Grecia, Turcia, Estonia, Rusia, Nepal sau Moldova pentru a-şi demonstra talentul lor grafic şi tehnicile de tatuare acumulate de-a lungul carierei, luând parte la un adevărat maraton de competiţii şi workshop-uri.

Pentru programul alternativ se pregătesc:

  • Emilio Gonzales ce va veni pentru prima dată în România pentru un seminar despre body piercing, body modification şi implanturi. Cei care vor să participe la acest seminar sunt rugaţi să trimită un mail la adresa conventiontattoo[@]yahoo[.]com.
  • Matt Gone – un artist care este el însuşi o expoziţie de tatuaje, având pe tot corpul său propriile sale opere grafice
  • Invaders and Luciano Sultan vor oferi publicului un spectacol incredibil de coregrafie şi dance-performing
  • DJ Sets: Kaya Foundation şi Philo
  • Concerte live: Rares Totu & The Midnight Express, Harmony şi Raizing Hell
  • Body Painting & Girls Show
  • Art-Cinema Corner
  • Târg de prezentare cu vânzare art-fashion

Convenţia de la Bucureşti este binecunoscută în lume pentru diversitatea stilurilor abordate aici: de la old-school-authentic, dark-style, cartoon, traditional-tribal, Japanese, până la realistic, new-school, chiar şi tatuaj cosmetic.

Artiştii celor mai reuşite tatuaje realizate în cadrul convenţiei vor fi premiaţi cu trofee dedicate: Best Of Day 1, 2 & 3 şi Best Of Show. Artiştii participanţi la convenţie pot fi nominalizaţi de purtătorii operelor lor şi pentru trofeele aferente categoriilor: Best of Old School, Best Of New School, Best Of Oriental, Best of Color Tattoo, Best Black & Grey şi Best Crazy.

Preţul biletului de intrare pentru o zi este de 10 lei, iar abonamentul de trei zile costă 20 lei. Biletele vor fi disponibile exclusiv la intrarea în incinta Turbohalle.