Acest eveniment a avut loc in data de 30 May 2014.
Vezi alte evenimente cu , , , .
Vezi alte evenimente la din .

Vineri, 30 mai 2014 la Arenele Romane din Bucureşti va avea loc a doua ediţie „Înregistrat în România”. Evenimentul dedicat rock-ului românesc va aduce pe scenă 4 trupe din rock-ul alternativ românesc: Alternosfera, Luna Amară, Omul cu Şobolani şi Nişte Băieţi.

Program Înregistrat în România #2

18:00 – 19:00 – warm-up DJ Hefe
19:00 – 19:45 -€€ Niște Băieți
20:00 – 21:20 – Luna Amară
21:30 – 22:50 – Omul Cu Șobolani
23:00 – 01:00 – Alternosfera

Alternosfera, trupă originară din Republica Moldova, a devenit în ultimii ani o prezenţă constantă în industria muzicală românească. Albumele „Virgula” (octombrie 2012) şi „Epizodia” (martie 2013) au fost promovate prin numeroase concerte ce au adunat aproape 50.000 de fani, iar cea mai recentă realizare este câştigarea titlului de „Cea mai bună trupă românească de rock alternativ a anului 2013” la premiile oferite de site-ul METALHEAD.

Luna Amară sunt, poate, cea mai controversată şi nonconformistă trupă din rock-ul românesc, cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, au reuşit să câştige de-a lungul timpului un public fidel. Cunoscuţi şi apreciaţi pentru creaţiile lor muzicale, pentru versurile cu un puternic mesaj social, băieţii de Luna Amară reuşesc, de fiecare dată, să creeze o atmosferă incendiară, la concertele lor.

Omul cu Şobolani, una dintre cele mai longevive trupe de rock alternativ din România, a luat naștere în 1997 la Constanța, din iniţiativă lui Dan Amariei, numele trupei venind de la celebra carte omonimă a lui Sigmund Freud. După 16 ani de căutări, 8 albume lansate şi 27 de videoclipuri la activ, trupa Omul cu Şobolani a lansat în 2013 un nou material discografic intitulat”Marea Cautare” – un album-manifest prin care „şobolanii” încearcă să-şi scoată ascultătorii din zona de confort.

Nişte Băieţi este trupa care a readus în atenţia publicului tânăr şlagărele anilor ’80, piese celebre reorchestrate şi interpretate în manieră punk rock. „Deschideţi poarta soarelui”, „Un copac cu flori”, „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” sau „Cu mine de-ai fi” sunt doar câteva dintre piesele care pot fi ascultate în concertele lor.

Bilete Înregistrat în România #2 la Arenele Romane

Biletele pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului „Înregistrat în România” din 30 mai 2014 de la Arenele Romane din Bucureşti, pot fi achiziţionate online de pe www.iabilet.ro, la preţuri care diferă în funcţie de perioada de achiziţie:

25 lei early bird – până în 18 mai 2014 cumpără bilete
35 lei în perioada – 19 mai – 30 mai 2014  cumpără bilete
45 lei în ziua concertului – la intrare  cumpără bilete