Home » Ştiri » Formaţia Epica este noua confirmare pentru ARTmania Festival 2012
Epica revine în România pentru a concerta la festivalul ARTmania 2012, pe data de 10 august 2012, în aceeaşi seară cu cei de la Trail of Tears şi Die Toten Hosen. ARTmania Festival 2012 se va desfăşura ca de obicei, în Piaţa Mare din Sibiu, în perioada 6-12 august 2012.
Află mai multe detalii despre ARTmania Festival 2012!
Primele nume anunţate pentru ediţia 2012 a festivalului sunt: Delain şi Trail of Tears, iar primul cap de afiş confirmat este formaţia Die Toten Hosen.
Concertul pe care Epica îl va susţine la Sibiu va promova cel mai recent material discografic al trupei, „Requiem for the Indifferent”, care va fi lansat în martie 2012. Formaţia olandeză de symphonic metal s-a evidenţiat de-a lungul timpului prin tehnicile vocale ale celor doi solişti, Simone Simons şi Mark Jansen.
Epica a fost înfiinţată în 2002, iar discografia trupei numără în prezent patru albume de studio: „The Phantom Agony„, „Consign to Oblivion„, „The Divine Conspiracy„, „Design your Universe”.
Abonamentele pentru ARTmania 2012 pot fi achiziţionate la preţuri diferite în funcţie de perioada de cumpărare, astfel:
[tab: Bilete]
70 lei – februarie 2012
80 lei – martie şi aprilie 2012
90 lei – mai şi iunie 2012
100 lei – iulie şi august 2012
[tab: Abonamente]
80 lei – februarie 2012
110 lei – martie şi aprilie 2012
130 lei – mai şi iunie 2012
150 lei – iulie si august
[tab:END]
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
ARTmania Festival 2012 este organizat de ARTmania în colaborare cu Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Foto: www.eventbrite.com
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.