În perioada 21-24 martie 2013, la Biserica Luterană din Bucureşti va avea loc prima ediţie a festivalului Jazz In Church. Festivalul va include atât proiecte de jazz, cât şi muzică contemporană sau proiecte de muzică veche, arhaică.

În cadrul festivalului, vor fi prezenţi muzicieni ce nu se încadrează în tipare, într-un cadru sacru, potrivit spiritului acestei discipline necomune, numită, doar generic, jazz. Festivalul Jazz In Church, fenomen nou pe scena capitalei, este propus, produs şi promovat de Jazz.ro.

Program Festival Jazz In Church 2013

Joi – 21 martie 2013
Ora Artist Bilete
19:00 Mircea Tiberian & Liviu Butoi cumpără bilete
20:00 Nik Baertsch; Sha; Mats Eser & Strings Orchestra cumpără bilete
Vineri – 22 martie 2013
19:00 Ferenc Snetberger & Paolo Vinaccia cumpără bilete
20:00 Francois Couturier cumpără bilete
Sâmbătă – 23 martie 2013
19:00 Misha Alperin cumpără bilete
20:00 Anja Lechner & Francois Couturier cumpără bilete
Duminică – 24 martie 2013
18:00 Arianna Savall & Petter Udland Johansen cumpără bilete
20:00 Alexander Bălănescu cumpără bilete

Patru zile de Jazz In Church 2013

Prima zi a festivalului va fi deschisă de pianistul Mircea Tiberian şi saxofonistul Liviu Butoi, cei doi colaborând de peste trei decenii. Cu ocazia concertului de la Bucureşti, cei doi artişti vor lansa albumul intitulat „Offerus„, înregistrat cu ceva timp în urmă în Biserica Sf. Anton din Bistriţa. Albumul conţine atât compoziţii, cât şi creaţii improvizatorice, interpretate la orgă, saxofon şi flaut. Spectacolul va continua în compania pianistului şi compozitorului elveţian Nik Baertsch, alături de trupa sa.

A doua zi, 22 martie, îl va aduce în faţa publicului Jazz In Church pe pianistul francez Francois Couturier. Seara este completată de chitaristul ungur Ferenc Snetberger, într-un puternic duo cu Paolo Vinaccia. Cu o lejeritate naturală, aduc împreună ilustrări tehnice, pasiune pentru improvizaţie şi fantezie muzicală de cel mai înalt nivel.

Ziua de 23 martie îi aduce pe scenă pe pianistul Misha Alperin, un artist care a dezvoltat un stil de muzică foarte personal, prin care reinterpretează istoria jazz-ului prin prisma propriilor căutări muzicale, de exemplu folclorul românesc şi rusesc din Moldova. Spectacolul oferit de Misha Alperin va fi continuat de Anja Lechner, alături de Francois Couturier în spectacolul „Impressions Intimes„.

Ultima zi aduce un foarte mare nume din universul redescoperirii muzicii vechi, Arianna Savall. Fermecătoarea soprană şi harpistă, interpret şi autor de baroc şi folk, este fiica celebrilor Monserrat Figueras şi Jordi Savall, muzicieni catalani de renume internaţional. Festivalul Jazz In Church va fi încheiat de violonistul Alexandru Bălănescu. Cu un repertoriu centrat pe muzica contemporană, artistul se concentreaz întotdeauna pe explorarea unor elemente noi.

Bilete Jazz In Church

Biletele şi abonamentele pentru Festivalul Jazz In Church 2013 de la Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:

Categorie bilete Preţ
Preţ normal/zi 60 lei cumpără bilete
Abonament 200 lei cumpără abonamente