Joi, 25 ianuarie 2018, de la 18:45, Kreator susţine un concert la Arenele Romane (cort încălzit) din Bucureşti, care face parte din turneul de promovare al celui mai recent album lansat, „Gods of Violence” (2017). Invitaţii speciali ai evenimentului sunt trupele Vader şi Dagoba.

Trei dintre cele mai emblematice trupe de metal din industria muzicală internaţională, Kreator, Vader şi Dagoba vor urca pe scena Arenelor Romane şi vor susţine un show electrizant, dedicat tuturor bucureştenilor.

Înfiinţată în 1982, în Germania, Kreator este una dintre cele mai importante trupe de thrash metal. Cu o carieră impresionantă de peste 35 de ani, trupa şi-a câştigat locul în careul de aşi „Big 4 of Teutonic Thrash Metal”, alături de Sodom, Destruction şi Tankard. Discografia trupei cuprinde 14 albume de studio, 2 albume live şi 3 compilaţii, toate apreciate la nivel internaţional.

Trupa poloneză de death metal Vader a fost înfiinţată în 1983. Concertul de la Arenele Romane marchează 25 de ani de la lansarea primului album al trupei,  „The Ultimate Incantation” (1992). De atunci şi până în prezent, trupa a înregistrat 10 albume de studio, 2 albume live şi 2 compilaţii. Cel mai recent album „The Empire” a fost lansat în 2016.

Dagoba, trupa franceză de industrial, groove metal, a fost înfiinţată în 1997. De la primul album, „Dagoba” (2003) şi până în prezent, trupa a crescut constant şi a atras atenţia mai multor artişti. Astfel, de-a lungul timpului, Dagoba a deschis pentru nume importante ale metalului,  printre care: Machine Head şi Metallica şi au susţinut un turneu alături de In Flames şi Sepultura.  „Black Nova” este cel mai recent material discografic al trupei, lansat în 2017.

Bilete Kreator la Arenele Romane din Bucureşti

Biletele pentru concertul Kreator, Vader şi Dagoba de pe 25 ianuarie 2018 de la Arenele Romane din Bucureşti pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet şi online de pe www.iabilet.ro, la preţuri care diferă în funcţie de perioada de achiziţie.

Categorie Preţ Earlybird Preţ Presale Preţ la intrare
Acces General 99 lei 115 lei 125 lei bilete
Golden Circle 145 lei 165 lei - bilete

Earlybird: Până pe 15 noiembrie 2017
Presale: Până pe 15 ianuarie 2018

Biletele la categoria Golden Circle sunt în număr limitat: 300 de bilete, iar primele 200 de bilete beneficiază de preţul special din Earlybird.

Concertul Kreator de la Arenele Romane este un eveniment METALHEAD organizat de Bestmusic Live Concerts.