Acest eveniment a avut loc in data de 21 Jul 2015.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Marţi, 21 iulie 2015, de la ora 19:00, artista americană Beth Hart vine pentru prima dată în România pentru un concert ce va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti. Fanii artistei se vor putea bucura de vocea despre care se spune că „opreşte timpul în loc”, dar şi de un spectacol care în toată lumea se desfăşoară cu casa de bilete închisă.

Descoperită în anul 1993, pe străzile din Los Angeles, Beth Hart a avut parte de o viaţă complicată, de la luptele sale lungi cu efectele drogurilor şi ale alcoolului, până la pierderea unor persoane dragi, însă artista a demonstrat că muzica a fost eliberarea sa supremă, scăpând de dependenţe de peste un deceniu.

Beth Hart a cunoscut faima cu single-ul său „LA Song (Out of This Town)”, melodie inclusă pe al doilea său album, „Screamin’ for My Supper”. Importanţi producători şi artişti au decis să colaboreze cu Beth Hart după doar o primă audiţie, aceasta fiind caracterizată ca o voce inspiraţională care te transformă şi te poartă până în cele mai adânci sfere ale sufletului uman.

De-a lungul carierei sale, Beth Hart a lansat 6 materiale discografice solo, ultimul, „Bang Bang Boom Boom”, fiind lansat în anul 2012, dar şi 2 albume în colaborare cu Joe Bonamassa, „Don’t Explain” şi „Seasaw”, material pentru care a primit şi o nominalizare la premiile Grammy în anul 2014. De asemenea, Hart a participat şi la coloanele sonore ale unor seriale precum „Beverly Hills, 90210” şi „Californication”.

Bilete Beth Hart la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Beth Hart ce va avea loc în data de 21 iulie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurile în sală.

Categorie Preţ
Categoria VIP 270 lei cumpără bilete
Categoria I 220 lei cumpără bilete
Categoria II 180 lei cumpără bilete
Categoria III 150 lei cumpără bilete
Categoria IV 120 lei cumpără bilete

Concertul Beth Hart la Sala Palatului din Bucureşti este organizat de Vreau Bilet.